Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că economia suceveană dă semne de redresare și de creștere. Nechifor a arătat că acest lucru este demonstrat de creșterea unor indicatori economici. El a spus că potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică, indicatorii pentru producția industrială și cifra de afaceri în industrie au crescut semnificativ în luna februarie 2013, comparativ cu aceeași lună a anului 2012.
Cătălin Nechifor a ținut să sublinieze faptul că o creștere destul de semnificativă a avut loc la exporturile din județul Suceava. El a arătat că dacă valoarea exporturilor în luna decembrie 2011 a fost de 18,68 milioane de euro, iar în decembrie 2012, această sumă a ajuns la aproape 23,12 milioane de euro. Cătălin Nechifor a adăugat că în același interval, din decembrie 2011 și până în decembrie 2012, a scăzut valoarea totală a importurilor din județul Suceava, de la 25,8 milioane de euro, la 24,23 de milioane de lei.
„Dacă facem o comparație a exporturilor și importurilor, constatăm că diferența este destul de mică, de circa 1,1 milioane de euro. Asta înseamnă că economia suceveană dă semne foarte clare de redresare și de creștere. Așa cum am mai spus, așteptăm și alte semnale pozitive, pentru că o cauză a acestor creșteri economice o reprezintă inclusiv injecția de capital pe care statul român a adus-o în zona privată, prin acele acțiuni pe care le-am făcut în perioada anului trecut, dar și în acest an, prin plata arieratelor”, a spus Cătălin Nechifor.
El a amintit că un număr mare de primării au reușit ca prin sprijinul Guvernului și prin banii împărțiți de la Consiliul Județean să-și achite datoriile către agenții economici.