Nechifor despre Flutur: „Minciuna e la rang de cinste la PDL”



Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor

PreședinteleConsiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că ultimele declarații făcute de liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, cu privire la sumele pe care județul Suceava le-a primit la ultima rectificare bugetară demonstrează faptul că „minciuna este la rang de cinste la PDL”.
Nechifor a declarat că a constatat faptul că în această perioadă de vară „unii nu dorm, probabil prea odihniți de munca în opoziție”, însă în același timp „vin și manipulează opinia publică”. „În ultima declarație politică făcută de Flutur se face referire la subiecte care nu au legătură unul cu altul. Spunea că la ultima rectificare, actualul Guvernul USL nu a alocat nici un ban Sucevei. Sigur minciunea e la rang de cinste la PDL. Flutur și PDL critică, și sigur că e de înțeles că ei critică și accept lucrul acesta, dar atunci când minciuna și un anumit grad incorect de comunicare își fac locul în mass-media, mă simt obligat să iau atitudine”, a spus Cătălin Nechifor.