Negocieri

Nechifor dă un ultimatum companiei Tarom în privința reluării zborurilor de pe aeroportul din Salcea



Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, dă un ultimatum companiei Tarom în privința deciziei cu privire la reluarea zborurilor de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea. Nechifor a declarat că în cursul zilei de astăzi va avea discuții cu reprezentanți din conducerea Tarom pentru a-i convinge pe aceștia să continue să opereze de pe aeroportul din Salcea și după sfârșitul acestei luni. Asta în condițiile în care Tarom a scos momentan din orarul de iarnă cursele București – Suceava și retur. Cătălin Nechifor a spus că singurele probleme semnalate de Tarom care au stat la baza deciziei de a anula cursele aeriene pe perioada iernii fac referire la lipsa unui degivror. Șeful administrației județene a arătat că Tarom nu ar mai avea nimic de reproșat în condițiile în care Aeroportul „Ștefan cel Mare” va achiziționa degivrorul, și mai mult, există șanse foarte mari ca în perioada următoare să fie instalat un nou sistem de balizaj, mai performant decât cel existent, pentru a permite aterizarea avioanelor pe timp de ceață.
„Așa cum a spus și premierul României, Victor Ponta, e foarte important ca Taromul să asigure zborurile interne către destinațiile pe care le are acum în România. Nu doar noi suntem în această situație, mai sunt și aeroporturile din Sibiu și Târgu-Mureș. Și sper să putem să-i convingem pe cei din conducerea Tarom că e important să opereze în continuare pe Suceava, pentru că suntem un județ cu potențial, sunt oameni de afaceri și turiști care zboară la Suceava, dar și parlamentari care vor să zboare la București. Și cred că în felul acesta cursa e cu siguranță profitabilă”, a spus Nechifor.
Președintele CJ Suceava a spus că are și un plan de rezervă în situația în care Tarom nu va mai opera în această iarnă de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”. Cătălin Nechifor a subliniat că dacă în cele din urmă se va ajunge în această situație, „Tarom riscă să nu mai fie o țintă pentru noi în viitorul apropiat. Și o spun extrem de deschis”. Nechifor a arătat că în lipsa zborurilor a discutat cu firma care realizează lucrările de modernizare a aeroportului să înceapă demolarea pe timp de iarnă a actualei piste, iar în primăvară să înceapă lucrările la noua pista elastică.
„Avem deja și planul B luat în calcul. Și vom căuta alte variante dacă Taromul nu reușește să rămână în cursă pe Suceava. Acum le facem oferta. Eu cred că un aeroport modernizat așa cum va fi Suceava, cu singura pistă elastică din România, cu o capacitate de a atragere de pasageri din cel puțin din două județene, Suceava și Botoșani, e o destinație intereasantă. Și vă spun că sigur vom găsi companii private interesate să facă zboruri de pe Suceava”, a mai precizat Nechifor.



Recomandări

Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles

Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles
Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur