Critici

Nechifor critică modul în care APIA cheltuiește banii publici



Prim vicepreședintele organizației județene a PSD, Cătălin Nechifor, critică modul în care Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) cheltuiește banii publici, considerând inutilă alocarea a 11 milioane de euro pentru achiziționarea unui număr de 195 de ATV-uri.
Nechifor apreciază că această cheltuială nu se justifică, în condițiile în care prețul ATV-urilor este foarte ridicat, 24.000 de euro un ATV Ranger și 11.000 de euro un ATV Sportsmen, arătând că pentru măsurătorile în terenurile accidentate puteau fi utilizate bicicletele sau caii.
„Fostul ministru al agriculturii Remeș spunea că a luat această decizie pentru că în anumite suprafețe de teren nu puteau să încapă mașinile normale. Vreau să le aduc la cunoștință că mai există și biciclete, există și cai cu care se pot face acele măsurători în zonele mai puțin accesibile și vreau să le spun că atât calul, cât și bicicleta consumă și costă mai puțin decât un ATV. Pentru că așa cum declară cei de la APIA, vor fi utilizate aceste ATV-uri doar 40 de zile pe an, deoarece condițiile climaterice din România nu permit utilizarea unui vehicul fără capotă, fără condiții de a face transport și pe ploaie și pe zăpadă, drept pentru care consider absolut inutilă o achiziție de circa 11 milioane de euro pentru a cumpăra 125 de ATV-uri Ranger și 70 de ATV-uri Sportsmen. Sunt foarte mulți bani care sunt dați pe apa sâmbetei pentru o nouă afacere a agriculturii liberale din România”, a spus Nechifor, candidat al PSD pentru Parlamentul European.



Recomandări

Cea mai nouă atracție turistică a județului, Domeniul Comoara Bucovinei, s-a deschis în mod oficial la Berchișești

Directorul de marketing al complexului, Ioana Voinescu, și primarul din Berchișești, Violeta Țăran
Directorul de marketing al complexului, Ioana Voinescu, și primarul din Berchișești, Violeta Țăran

Nechifor acuză modul discreționar în care PNL a împărțit locurile în consilii de administrație, AGA sau comisii de specialitate

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, și senatorul PSD Ovidiu Donțu, cercetați pentru mită și fapte de corupție

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, cerceta pentru mită și fapte de corupție
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, cerceta pentru mită și fapte de corupție