Obligația țăranilor care vând în piețe de a se înregistra ca persoane fizice autorizate și de a-și înregistra vânzările în casă de marcat, conform Ordonanței de urgență 44/2008 în vigoare de luni, este considerată de deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor ca „un lucru incredibil și o tentativă aproape sinucigașă a Guvernului de a găsi resurse suplimentare pentru venituri la bugetul de stat”. Asta, în condițiile în care sunt alte zone unde există evaziune fiscală și nu se iau măsuri „absolut deloc”.
Nechifor a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că numai premierul Emil Boc se putea gândi, „în înțelepciunea sa”, că impozitarea țăranilor care vând două legături de zarzavat în piață este resursa care va scoate România din criză.
„E ciudat că domnul Emil Boc a găsit de cuviință să formuleze acea ordonanță de urgență care obligă la impozit toți producătorii agricoli, nu doar cei asociați în societăți comerciale sau alte unități generatoare de profit, ci inclusiv micii producători, persoanele independente, cei care muncesc în grădina din spatele casei și vin la piață cu două, trei legături de pătrunjel și hasmațuchi și vor să le vândă pentru câțiva leuți. Domnul Boc spune că toți cei care vând la piață au obligația să fie înregistrați la Registrul Comerțului sub titulatura de PFA, au obligația să-și achiziționeze case de marcat fiscale, iar acest efort financiar, plus birocrația de rigoare îl costă pe țăranul român câteva zeci de milioane de lei. Ne-am obișnuit ca domnul Boc să lucreze cu o agendă ascunsă, cu planuri în etape, iar asta este o primă etapă a intenției sale de a lărgi baza de impozitare. Etapa a doua este ca acești mici producători să fie obligați și ei să plătească impozit forfetar”, a spus Nechifor.
Astfel, în opinia sa, țăranii vor fi puși pe picior de egalitate cu marile lanțuri de supermarketuri, care sunt obligate să plătească impozit, unele impozit forfetar, pentru că nu acumulează profit suficient ca să dea cota unică.
Deputatul Nechifor prevestește un nou „1907”
Parlamentarul sucevean susține că inițiativa Guvernului Boc, „de a lua și pielea de pe țăran”, este „strigătoare la cer”, mai ales într-o perioadă în care această pătură socială se confruntă cu mari dificultăți.
„Să le luăm și țăranilor acest drept de a merge la piață, de a vinde din producția din spatele casei câteva legături de zarzavat, dacă asta este soluția pentru ieșirea din criză, ar trebui ca Guvernul Boc nu să-și dea demisia, ci să plece cu totul din țară. Țăranul român nu are nici subvenții, așa cum au fermierii din Europa, statul nu a asigurat aproape nimic din logistica necesară ca produsul românesc din agricultură să ajungă în comercializare pe masa românilor, concurența din afara țării este atât de puternică și iată că domnul Boc s-a gândit să distrugă agricultura României, venind cu această tâmpenie legislativă, această ordonanță de urgență care obligă țăranul român să nu mai facă nimic. Nu cred că prin astfel de metode reușim să susținem agricultura românească, nu cred că prin agende ascunse putem fi transparenți și corecți față de cei care muncesc cu greutate în agricultură”, a arătat deputatul.
Din aceste motive, Cătălin Nechifor prevestește că cei care lucrează în agricultură nu vor tolera situația și România s-ar putea confrunta cu proteste de stradă, un nou 1907.
„Lucrurile ajung acum într-o fundătură pe care nu puteam s-o estimăm și pe care nu ne-o dorim. Mă tem că țăranul român, care a mai făcut lucrul acesta în 1907, nu va tolera această inițiativă a Guvernului și mă tem că vor fi proteste mari din această zonă importantă a țării, proteste care pun România într-o lumină proastă atât național, cât și internațional. Cred că Guvernul ar trebui să fie mai atent cu solidaritatea la moment de criză cu toți cetățenii României și în special cu cei care trăiesc o viață grea, cu oamenii care muncesc și nu obțin profituri uriașe. Să dea un balon de oxigen acestor oameni”, a mai spus Cătălin Nechifor.
Opinie
Nechifor consideră impozitarea țăranilor în piețe drept „o tâmpenie legislativă”





