Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a cerut firmei de construcții SCCF Iași să urgenteze lucrările de reabilitare a podului peste râul Moldova din comuna Sadova, pod afectat de inundațiile din 2010. Nechifor a arătat că podul, pe care acum se circulă pe un singur sens, face legătura cu localitățile Moldovița și Sucevița, două destinații turistice extrem de importante, și de aceea lucrările trebuie finalizate cât mai repede.
„E un pod care face o legătură extrem de importantă și pentru partea economică și pentru partea turistică și care leagă DN 17 de zonele Moldovița și Sucevița și sper să fie o fluență în lucrări. Noi ne preocupăm să asigurăm finanțarea prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și constructorul are tot concursul nostru pentru ca aceste lucrări să fie terminate la termen și să fie de calitate”, a declarat Nechifor.
Reprezentantul SCCF Iași, Ștefan Hanganu, a declarat că este o problemă de finanțare la podul de la Sadova, pe care însă speră să o rezolve cu cei de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.
„E o problemă, pentru că finanțarea este asigurată pe trimestrele trei și patru, iar în trimestrul patru nu poți face lucrări de asfaltare din cauza vremii nefavorabile. O să încercăm la CNADNR o schimbare a soluției tehnice la partea de hidroizolații, ca să nu mai fim nevoiți să așteptăm vreo 21 de zile până să putem turna asfaltul. Vrem o soluție tehnică la partea de hidroizolații astfel încât în două zile să putem turna asfaltul peste hidroizolație”, a spus Hanganu. Lucrările de reabilitare a podului de la Sadova costă 500.000 de lei.