Nechifor către PD-L: „Nu avem nici o intenție să băgăm săbiile în teacă”



Cătălin Nechifor
Cătălin Nechifor

Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a respins categoric mesajul lansat de liderul județean al PD-L, Gheorghe Flutur, care a cerut opoziției să bage săbiile în teacă și să abordeze o atitudine constructivă. Nechifor le transmite celor de la putere că nu are de gând să lase garda jos și îi amenință cu votul populației.
„Gheorghe Flutur ne cere să băgăm săbiile în teacă. Cum să facem lucrul acesta când sabia lui Gheorghe Flutur, sabia portocalie, e plină de sânge? Cu sabia lui PD-L-istă a tăiat din salarii, din pensii, din locurile de muncă, din speranța românilor. Vreau să-i spun lui Gheorghe Flutur că nu avem nici o intenție ca acest război politic să-l oprim, sub nici o amenințare, chiar dacă domnia sa va face apeluri la opoziție, apeluri demagogice și zi și noapte. Mergem mai departe cu bătălia politică, pentru că din sondajele noastre reiese că peste 85% din populația județului nu mai are încredere nici în Guvern, nici în Traian Băsescu, peste 85% din populația județului este nemulțumită de nivelul de trai, de locurile de muncă, de faptul că salariile au fost tăiate, că tinerii nu au speranțe pentru viitorul lor”, a spus Nechifor.