Candidatul USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a anunțat semnarea „Contractului USL pentru zona Fălticeni”. Lider al PSD Suceava, Cătălin Nechifor a spus că acest contract are trei proiecte de bază, toate pentru rezolvarea celor mai importante probleme pe care le are această zonă a județului.
Nechifor a precizat că prima componentă a „contractului USL cu zona Fălticeni” este finalizarea lucrărilor de construcție a Spitalului Municipal din Fălticeni. El a acuzat PDL că, deși în ultimii patru ani a existat finanțarea necesară pentru începerea lucrărilor la spitalul din Fălticeni, democrat-liberalii nu au reușit să înceapă investiție.
„În 2008, spitalul din Fălticeni a avut finanțare asigurată, prin bugetul de stat, de 50 de miliarde de lei vechi și nu s-a cheltuit nimic. Pedeliștii nu au fost în stare să cheltuiască nimic. În 2009, când eram și eu parlamentar, am reușit să punem amendament la legea bugetului de stat pentru finanțarea acestui spital, am obținut încă 50 de miliarde de lei vechi, și iar nu s-au cheltuit. În 2011 am reușit mult mai mult pentru că am avut discuții inclusiv cu ministrul Sănătății și am obținut suma de 200 de miliarde de lei vechi pentru spitalul din Fălticeni. Iar pedeliștii au cheltuit aproape zero”, a spus Nechifor.
Nechifor anunță semnarea “Contractului USL pentru zona Fălticeni”
