Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că o companie suceveană, Daily Motors, va deschide o bază aeriană și va opera zboruri interne și internaționale de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”. Anunțul a fost făcut după ședința de vineri a Consiliului Județean Suceava, în care s-a aprobat demararea procedurilor pentru concesionarea unei suprafețe de teren de 55.000 de metri pătrați în incinta aeroportului. Cererea de concesionare a fost făcută de SC Daily Motors SRL Suceava, terenul urmând a fi folosit pentru amenajarea unui spațiu de staționare pentru aeronavele companiei în vederea efectuării mentenanței. Compania suceveană a mai informat Consiliul Județean că intenționează ca Aeroportul „Ștefan cel Mare” să fie punctul de plecare pentru toate zborurile interne și internaționale pe care le va opera.
„După redeschiderea aeroportului, la o întâlnire cu oamenii de afaceri venisem cu o idee destul de scurtă, spunând atunci că visul meu era să avem o companie aeriană a Bucovinei. Și atunci erau câțiva care râdeau pe înfundate, pe la colțuri, credeau că suntem într-un film SF. Dar iată că azi putem spune că acest vis s-a îndeplinit și sunt doar șase luni de atunci și avem o astfel de companie”, a declarat Cătălin Nechifor. El a arătat că Daily Motors, parte a grupului Daily, este în asociere cu o companie veche în acest domeniu, respectiv Cobrex Brașov.






