Reacții

Nechifor acuză PD-L că îi calomniază pe primarii PSD



Deputatul Cătălin Nechifor
Deputatul Cătălin Nechifor

Liderul Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, îi acuză pe democrat-liberali că îi calomniază pe primarii social-democrați din județ. Nechifor a făcut referire la primarii PSD din Adâncata și Udești, arătând că în cele două comune au fost împărțiți „fluturași” cu mesaje calomnioase la adresa celor doi.
„PD-L continuă cu această abordare de a calomnia primari în funcție, oameni politici. Și se pare că această strategie a PD-L începe să prindă contur și încet-încet avansează către mai multe localități. Până acum avem două cazuri, la Adâncata și Udești”, a spus Nechifor. El i-a acuzat pe democrat-liberali că au început deja campania electorală, motiv pentru care a solicitat instituțiilor competente ale statului să se sesizeze în această problemă.
„Cred că este foarte grav ceea ce se întâmplă și facem pe această cale o atenționare către instituțiile statului. Și cei doi primari în funcție s-au adresat poliției pentru a le căuta pe acele persoane care au denigrat activitatea lor, și sper ca organele statului să-și facă datoria, pentru că la PD-L a început deja campania electorală”, a spus liderul PSD Suceava.
Cătălin Nechifor a mai spus că democrat-liberalii „vor ajunge să plătească” în fața electoratului pentru astfel de acțiuni prin care încearcă să denigreze imaginea unor aleși locali ai PSD. „Proverbul «Cine ridică sabia, de sabie va muri» se va aplica și în cazul PD-L-ului”, a încheiat Nechifor.