Firma care trebuie să finalizeze lucrările la ruta ocolitoare a Sucevei a fost reclamată, ieri, la Ministerul Transporturilor și la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, de către președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor. Motivul este că firma, SC Construcții Feroviare Iași, nu-și respectă angajamentele contractuale.
Președintele Nechifor a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că deși în data de 7 mai ar fi trebuit reluate lucrările, pe șantier nu se întâmplă nimic. „Ieri (n.r. miercuri) reprezentanții firmei au fost la o discuție la Consiliul Județean și ne-au spus că se preocupă să înceapă, deși ieri ar fi trebuit să reia lucrările. Nu au făcut organizare de șantier, nu au adus utilaje, oameni, nimic. Plata facturilor este la zi, fonduri pentru finalizarea lucrărilor sunt prinse în buget, nu au nici o scuză. Astăzi am informat în scris Ministerul Transporturilor și CNADR despre această situație”, a afirmat Nechifor.
Lucrările la șoseaua de centură au început în 2008 și ar fi trebuit finalizate în 2012. Din cauza unor probleme apărute pe parcurs au fost necesare lucrări suplimentare de consolidare a terenului, iar la această oră investiția este realizată în proporție de 80 la sută. Cele mai multe lucrări au rămas de executat între DN 17 și DJ Suceava-Moara, iar cel mai avansat este tronsonul care unește E 85 din zona Pătrăuți de E 576 în zona Șcheia. De asemenea, drumarii mai au de lucru și la tronsonul DN2 de la Cumpărătura spre drumul județean Suceava-Moara.
Sesizare
Nechifor a reclamat constructorul șoselei de centură a Sucevei pentru că n-a reluat lucrările
