Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, miercuri, la Bruxelles, în cadrul manifestărilor Open Days organizate de Comisia Europeană, că acordurile de parteneriat încheiate de județul Suceava cu diverse regiuni din Europa, dar și din lume, au contribuit la dezvoltarea economică și socială a județului. În cadrul unui eveniment româno-spaniol organizat la Bruxelles pentru a prezenta exemplele de bună practică, Cătălin Nechifor a prezentat rezultatele programelor operaționale care au fost implementate începând cu anul 2007 în județul Suceava.
Nechifor a subliniat că Regiunea de Dezvoltare Nord – Est a României a avut rezultate remarcabile în absorbția fondurilor europene, în special în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. El a amintit că Regiunea Nord-Est este printre cele mai sărace din Europa, „însă tocmai acest lucru a condus la performanța utilizării banilor europeni.
În discursul pe care l-a ținut în cadrul manifestărilor „Open Days”, Cătălin Ioan Nechifor s-a referit și la partenerii județului Suceava, menționând cele zece acorduri deja încheiate cu regiuni din Europa și China, precum și intenția de a încheia noi parteneriate cu provincia Najaf din Irak, Tver, din Rusia, sau Luxemburg, din Belgia.