Nechifor a fost îndemnat să nu-i lase nepedepsiți pe cei care au tăiat pensiile și salariile



Nechifor a fost îndemnat să nu-i lase nepedepsiți pe cei care au tăiat pensiile și salariile
Nechifor a fost îndemnat să nu-i lase nepedepsiți pe cei care au tăiat pensiile și salariile

Președintele PSD Suceava și candidatul USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, deputatul Cătălin Nechifor, a discutat marți cu mai mulți suceveni aflați la târg în orașul Siret. Prezent împreună cu staff-ul de campanie la târgul din Siret, Cătălin Nechifor a discutat cu oamenii din zonă, aceștia declarându-se bucuroși că pot să-și prezinte problemele, fiind deschiși dialogului cu liderul PSD Suceava. Oamenii care au discutat cu președintele social-democraților suceveni au ținut să-l întrebe pe acesta care sunt viitoarele măsuri pe care USL le propune pentru zona Siret, despre soluțiile pentru dezvoltarea agriculturii, iar subiectul despre care s-au interesat cel mai mult a fost cel legat de crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, Cătălin Nechifor a fost îndemnat să nu îi lase nepedepsiți cei care le-au luat din pensii și salarii.
La rândul său, Cătălin Nechifor le-a răspuns celor prezenți la târgul din Siret că cei care au greșit politic vor plăti cu funcțiile, „iar populația are posibilitatea să sancționeze PDL la alegerile din 10 iunie. „Cei care au greșit încălcând legislația vor răspunde în fața legii pentru faptele lor”, a declarat Nechifor.