Necesitatea rugăciunii

A întreba dacă rugăciunea este necesară înseamnă a întreba dacă ne putem dispensa de Dumnezeu. Ce este omul prin el însuși? Un neant, un întuneric plin de mizerie, supus degradării. Prin el însuși este incapabil să gândească și cum să gândească și ce anume să-și dorească spre binele lui adevărat. Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaște binele a nu-l confunda cu răul și a folosi mijloacele cele mai bune pentru a înlătura acest rău. Acesta nu se obține decât prin rugăciune. “Fără Mine nimic nu puteți face”.
Cine se dispensează de rugăciune pierde ajutorul lui Dumnezeu și mintea lui rămâne întunecată, iar viața lui este o permanentă rătăcire
Dumnezeu acordă totuși harul Său, fără să fi cerut, celor ce au vocația credinței înnăscută în ei. Dar aceștia, dacă vom cerceta bine au avut în familia și neamul lor o rudă credincioasă care s-a rugat neîncetat cu inima curată la Dumnezeu. Așa binecuvantează Dumnezeu până la al șaptelea neam pe cei ce-l iubesc.
Iisus ne îndeamnă: “Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide” iată calea de a-si însuși harul și mila lui Dumnezeu, calea de a căpăta lumina cea adevărată, cunoștința cea sigură și nefalsificată
Iar Iisus adaugă: ”Rugați-vă neîncetat”, iar Sfântul spune să ne rugăm fără întrerupere. ”Rugăciunea este asemănătoare respirației creștinului, care prin ruga sa elimină aerul corupt al secolului pentru a aspira în schimb spiritul dătător de viață al harului lui Dumnezeu”, spune Sfântul Ioan Crisostom, iar a înceta să ne rugăm este că și cum am scoate un pește din apă. Rugăciunea este viața creștinului. Pentru a ne salva trebuie mai întâi să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne îndepărtăm de frivolitățile și deșertăciunile lumii, să căpătăm o cunoștință luminată asupra adevăratelor noastre îndatoriri. Ori acestea Dumnezeu ni le descoperă în timpul rugăciunii.
Cât de lipsiți de lumină sunt cei ce nu se roagă. Ei se conduc numai după pasiunile lor. Nu-și purifica niciodată sufletul, nu-și pun problema sensului existenței lor, trăiesc ca animalele și se apropie în mod inevitabil de pieirea definitivă.
Numai rugăciunea i-ar putea salva și degeaba se revoltă împotriva lui Dumnezeu că lor nu le-a dăruit credință. Ei înșiși nu au dorit-o, căci dacă ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o dăruiește celui ce o cere cu sinceritate. Acești oameni au preferat comoditatea vieții și lenea în locul luminii și al adevărului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales și pe bună dreptate.
“Acela ce știe să se roage, acela știe să trăiască bine”, spune Sfântul Augustin, iar Sfântul Efrem spune: “Rugăciunea este paznicul modestiei, frâul furiei, leacul împotriva urei, reprimarea orgoliului, consolarea suferințelor, încrederea în rezolvarea tuturor greutăților .
“Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”, ne învață Domnul nostru, iar a răbda ce înseamnă decât a ne ruga mereu?
În ziua în care nu ne rugăm ne dăruim satanei, cu mâinile și picioarele legate. ”Privegheați și vă rugați pentru a nu cădea în ispită”. O clipă de neatenție, de indolență, de lene în privința rugăciunii și diavolul pune stăpânire pe noi. Numai printr-o permanentă rugăciune îl putem deci ține la distanță. (Părintele Arsenie Boca)