Necăjit, dar o duc bine

De ani de zile aud în toată media același refren de la guvernanți: trebuie să adunăm cât mai mulți bani la bugetul de stat. Total de acord. Din bugetul ăsta de stat se plătește absolut totul. Că vorbim de pensii, salarii, infrastructură, ajutoare sociale și altele absolut necesare traiului unei populații. Ca să poți plăti, normal, trebuie să strângi. Să colectezi. Abia apoi împarți. Mă enervează de mor fenomenul pe care-l văd permanent. Toți dau năvală la primit. La cotizat nu vezi cozi infernale.
Se vorbește de obligația tuturor de a contribui la asigurările de sănătate. Această contribuție este percepută ca un altfel de bir, de impozit. Sunt unele voci care afirmă că ar trebui să fie opțional. Aveți grijă ce vă doriți, dragi capete seci. O să devină opțional și tratamentul pentru bolile voastre, dacă o luați pe panta asta. Nu se poate să nu plătești nimic niciodată și când te îmbolnăvești să ai pretenții la manevre medicale. Astea costă. Nici sănătatea, nici învățământul nu sunt gratuite. Plătim toți pentru ele prin taxele și impozitele obligatorii.
Sincer să fiu, mă mai enervează ceva. Categoria asta de așa-ziși asistați care se declară fără venituri, dar stau la bloc, conduc mașini și, ce să vezi?, te calcă pe picioare în magazine. Normal, primesc ajutoare la încălzire și au tot felul de gratuități. Că ei sunt necăjiți. Săracii. Unul care muncește la negru câștigă mai bine decât unul care muncește legal. Fie și prin prisma faptului că nu plătește impozite și taxe. E ca și cum tu ai mânca în oraș ;i i-ai arăta musafirului frigiderul gol. Pe ăștia nu-i întreabă nimeni nimic. Nu apar în nici o bază de date. Asta în timp ce unul care are afacerile la vedere apare pe oriunde. Dacă, ferească Sfântul, are datorii de un leu, să vezi atunci vânătoare pe capul lui.
Toți se dau necăjiți. Toți îl iau pe ”nu am” în brațe, ca la poliție. Nu se poate așa ceva. Mie nu-mi mai convine să car în spate alți șapte. Doar pe motivul că sunt necăjiți. Nimic nu e drept în lumea asta. Nu toți suntem egali. Nu toți putem avea aceleași pretenții de la viață. Cum îndrăznește unul să pună punctul pe i și să arunce adevărul, cum își aprinde paie în cap. Vă convine sau nu, ne furăm zilnic unii pe alții, dar vrem sănătate și învățământ gratuit. Pe banii proștilor care plătesc, normal.
România asigură servicii, așa cum le asigură, de câți bani îi dați. Vreți spitale ca-n America? Ia plătiți câte o mie de dolari lunar la asigurările de sănătate. Vreți școală ca-n Suedia? Ia plătiți și până la 60 % impozit pe ceea ce câștigați. Așa-i că nu se poate? Așa-i că nivelul de trai nu permite? De ce oare? Nu cumva din cauza noastră, a tuturor?
Termenul de sărac a ajuns, ca totul în vremurile astea, să aibă semnificație inversă. Sunt sărac dar îmi merge bine. Am numai gratuități și toată lumea muncește pentru mine. Nah, că-mi permit și mofturi. Că sunt cetățean european și am drepturi. Obligații? Ce-s alea? Mie doar să mi se dea.