Antrenorii secunzi ai echipei FC Vaslui, Laurențiu Roșu și Jose Maqueda, și-au reziliat, miercuri după-amiază, pe cale amiabilă, contractele cu gruparea moldavă, se arată într-un comunicat de presă al clubului.
„În dezacord cu metodele de lucru ale Juan Ramon Lopez Caro, respectiv program de pregătire, antrenamente, comportament, staful tehnic adus de acesta la FC Vaslui și-a reziliat pe cale amiabilă contractele de muncă încheiate cu clubul. Este ușor de dedus cine se face vinovat de această situație, în condițiile în care oamenii de încredere și toți jucătorii din echipă pun la îndoială profesionalismul antrenorului principal”, se arată în comunicatul clubului.
Jucătorii echipei FC Vaslui s-au antrenat, miercuri, fără Juan Ramon Lopez Caro, după ce tehnicianul spaniol a anunțat conducerea clubului, la sfârșitul săptămânii trecute, că formația moldavă are liber în această săptămână până vineri, inclusiv. În aceste condiții, antrenamentele s-au desfășurat sub comanda a trei jucători, respectiv Wesley, Adailton și Pancu.
Miercuri, jucătorii vor efectua un nou antrenament, de la ora 18.00. Este prima zi cu două ședințe de pregătire și primul antrenament în nocturnă, de la sosirea tehnicianului spaniol la FC Vaslui.
Lotul va mai efectua, joi și vineri, antrenamente bazate pe pregătirea fizică.
Deși antrenorul principal a stabilit primul antrenament de după mini-vacanță pentru sâmbătă la ora 10.30, conducerea clubului a programat un meci amical cu formația Dacia Chișinău, în deplasare, sâmbătă, la ora 15.00.
Din cauza rezultatelor slabe înregistrate de FC Vaslui în primele etape, conducătorii clubului încearcă să-l facă pe antrenorul spaniol Juan Ramon Lopez Caro, angajat în această vară, să-și dea demisia pentru a nu-i plăti clauza de reziliere a contractului, în valoare de un milion de euro. Însă Caro a refuzat să plece, în ciuda presiunilor la care a fost supus.
Porumboiu anunță surprize
Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a anunțat că i-a pregătit o mare surpriză, pentru joi, antrenorului Juan Ramon Lopez Caro, după ce tehnicianul spaniol nu s-a prezentat la antrenamentul de miercuri dimineață, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Telenovela asta care rulează acum la FC Vaslui este pe sfârșite. Acum asistați la ultimul episod. Sunt convins că peste câteva zile putem vorbi de lucruri serioase. Ne pare rău că FC Vaslui a ținut capul de afiș, dar nu este vina noastră. Lopez Caro spune în ziarele din Spania că are viață de coșmar la FC Vaslui, iar noi i-am burdușit conturile așa cum trebuie. Din acest punct de vedere, probabil conduce detașat în România, la fel și la capitolul nesimțire pentru că iată, azi (n.r. – miercuri) nu a venit la antrenamente. Cât de inconștient poți să fii să dai cinci zile liber la jucători, când echipa are nevoie de pregătire fizică?! Sunt ferm convins că vom clarifica odată situația. Mâine (n.r.- joi) o să aveți o surpriză care va năuci pe toată lumea”, a declarat Adrian Porumboiu.
Finanțatorul FC Vaslui nu exclude varianta ca, de vineri, formația moldavă să aibă un nou antrenor. „Dacă Lopez Caro nu se va prezenta la antrenamente, categoric vineri vom avea antrenor. Nu vă pot da nume pentru că trebuie să rezolvăm situația cu Lopez Caro. Să căutăm calea juridică”, a adăugat Porumboiu.