Reprezentativa de fotbal a Spaniei a câștigat Cupa Mondială, după ce a învins selecționata Olandei, după prelungiri, scor 1-0 (0-0), în finala competiției din Africa de Sud, disputată, duminică seară, la Johannesburg, Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Andres Iniesta, în minutul 117. Reprezentativa Spaniei a reușit dubla Campionat European/Cupa Mondială. Spania a câștigat titlul european în 2008 și a obținut și titlul mondial alăturându-se Germaniei (Euro-1972, CM-1974) și Franței (CM-1998, Euro-2000), singurele echipe naționale care mai realizaseră o astfel de performanță.
Pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale de fotbal, o națională europeană a câștigat trofeul într-o ediție desfășurată în afara Europei.
Reprezentativele din Europa câștigaseră Cupa Mondială doar când organizatoare au fost tot țări din Europa.
Astfel, Italia a câștigat trofeul când a organizat Cupa Mondială, în 1934, în Franța-1938 și Germania-2006. Naționala Germaniei a cucerit trofeul în Elveția-1954, în 1974, pe teren propriu și în Italia – 1990. Anglia a terminat pe primul loc un turneu al Cupei Mondiale atunci când a organizat competiția, în 1966, ca și Franța, în 1998.
Din cele 19 ediții ale Cupei Mondiale, națiuni din Europa au câștigat 10 ediții, în timp ce celelalte nouă trofee au aparținut echipelor din America de Sud.
Reprezentativa Olandei a pierdut finala Cupei Mondiale pentru a treia oară în istoria sa. Elevii lui Bert van Marwijk nu au putut depăși generația „fotbalului total”, care a jucat două finale mondiale în 1974 și 1978, pierdute în fața Germaniei Federale, respectiv Argentinei.
La fiecare din cele două ediții, olandezii au jucat cu naționala țării gazdă, lucru care nu s-a întâmplat și în Africa de Sud. În schimb, olandezii au un titlu european, în 1988.
Spaniolii, învingători merituoși
Selecționerul Vicente del Bosque a declarat că echipa Spaniei a meritat victoria din finala Cupei Mondiale, deoarece a avut ocazii clare în meciul cu Olanda.
„A fost foarte greu, dar avem jucători minunați. Am meritat victoria, am avut ocazii foarte clare. Este o zi fericită, mulțumesc tuturor. Am muncit fără probleme, fără discuții și ne-am gândit doar la victorie”, a declarat Del Bosque.
Selecționerul echipei naționale a Olandei, Bert van Marwijk, a declarat că ibericii au fost mai buni, informează AFP.
„Sunt trist. Prima repriză a fost echilibrată și am încercat să ne facem jocul nostru. Robben a avut două ocazii mari, dar Spania a avut ceva în plus. Apoi a venit cartonașul roșu primit de Heitinga. Nu vreau să vorbesc despre arbitru, dar trebuie să remarc că nu ne-a dat un corner în finalul meciului și nu a acordat un cartonaș roșu pentru un jucător spaniol. Spania a comis multe faulturi dure, dar a fost echipa mai bună și a câștigat”, a spus Van Marwijk.
S-au umplut de glorie și de bani
Câștigătoarea Cupei Mondiale de fotbal, Spania, va fi recompensată de FIFA cu 23,8 de milioane de euro (30 de milioane dolari) dintre cei 333 de milioane de euro (420 milioane dolari) care vor fi repartizați echipelor participante la acest turneu final.
Vicecampioana mondială Olanda va primi 19 milioane de euro, în timp ce echipele ce au disputat meciul pentru locul trei, Uruguay și Germania, au fost recompensate cu câte 15,8 milioane de euro.
Toate cele 16 de echipe care au rămas în afara competiției după faza grupelor vor primi câte 4,8 milioane de euro, suma crescând progresiv în funcție de faza competiției în care a ajuns fiecare selecționată.
Comparativ cu ediția precedentă a Cupei Mondiale, cea din 2006, suma totală a premiilor acordate echipelor participante a crescut cu peste 65 la sută. La ediția din Germania, echipele participante și-au împărțit 237 de milioane de euro.
Bucurie imensă în Spania
Regina Sofia a Spaniei s-a declarat extrem de încântată de victoria jucătorilor pregătiți de Vicente Del Bosque. „Suntem campioni mondiali, este minunat. Suntem absolut încântați”, a declarat Regina Sofia. „Finala s-a desfășurat perfect”, a spus prințul moștenitor Felipe, completat de soția sa Letizia: „Este un moment de bucurie imensă”.
Presa din Spania este entuziasmată, și notează că golul lui Andres Iniesta îi duce pe iberici „în Rai” și este la fel de nemuritor ca „geniul născut să îi facă fericiți pe spanioli”.
„Iniesta ne duce în Rai”, a titrat cotidianul Marca. „Suntem campioni mondiali!!! Spania a câștigat un loc în panteonul fotbalului datorită unui gol înscris de Iniesta pe finalul celei de-a doua reprize de prelungiri, în finala cu Olanda și în ciuda unui arbitraj prost. A trebuit să suferim, dar a meritat și visul s-a transformat în realitate”, menționează jurnalul spaniol.
„Campionii lumii! Mulțumim, Iniesta”, este titlul din cotidianul As. „Naționala a meritat victoria în fața unei echipe a Olandei care nu a încetat să fie dură pe toată durata partidei. Prestație proastă a arbitrului Howard Webb, care a arătat 12 cartonașe galbene și l-a eliminat pe Heitinga, dar nu i-a sancționat pe De Jong, Van Bommel și Robben”, notează sursa citată. „Un gol al lui Iniesta cu patru minute înainte de finalul prelungirilor a oferit Spaniei primul titlu mondial din istorie. Golul cel mai important din viața noastră, un gol care acum este la fel de nemuritor ca geniul care s-a născut ca să ne facă fericiți. Mulțumim. (…) Ce fericiți ne-a făcut Iniesta! Poate nu vei realiza niciodată ce ai făcut pentru noi, dar noi nu putem uita niciodată”, adaugă As.
„Campeones! Campeones!”
„Campeones! Campeones!”: întreaga Spanie a strigat, informează AFP. În centrul Madridului, fumigene roșii au luminat cerul la „Fan Park”, unde circa 250.000 de fani, aproape toți în tricoul naționalei, agitau drapele spaniole, când Iniesta a marcat golul eliberator la finalul prelungirilor.
„Ouaahhhhhh!!!!!”, a urlat mulțimea ținându-și suflul peste două minute. Nimeni nu se mai uita la meci. Fanii se îmbrățișau și săreau.
„Viva España!” și „Spanioli, Spanioli, Noi suntem spanioli!” au răsunat la unison din mii de case, baruri și piețe pline ale țării, într-un concert imens de claxoane.
În capitala catalană Barcelona, bucuria a explodat printre cei 75.000 de fani care au asistat la meci în Piața Spaniei, în fața unui ecran uriaș.
„Suntem campioni mondiali! Am câștigat primul Mondial organizat în Africa”, striga comentatorul canalului La Cuatro, spunând rând pe rând numele eroilor de la Johannesburg.
La Madrid, o tânără se remarca în mulțime. Era deghizată în caracatiță, în onoarea lui Paul, celebrul octopod german care a prezis cu tentaculele sale ziua de glorie a Spaniei.
Cupa Mondială
Nebunie în Spania după cucerirea titlului suprem
