Cred că în nici o vreme, neamul prost n-a avut condiții mai prielnice să se înmulțească. Neamul prost e în general prolific, face iute pui, dă peste cap prognozele și statisticile. Neamul prost nu ține, cum ar înțelege unul străin de codificările noastre lingvistice, de genetică. Nu uit cum un copil, supărat pe frate-său pe uliță, îi zicea „nu vezi, mă, că ești neam prost”. Păi dacă celălalt puști, care-i era frate, era bănuibil că ar fi „neam prost”, nu era și el pe trasee sangvine tot neam prost? Nu, nu era. Neam prost devine sau este un individ prin el și pentru el. Parcă în romanul „Pădurea nebună” al lui Zaharia Stancu încape și acel țăran care e și rămâne mândru de fiu-său, ajuns mare la oraș (avocat cred), chiar dacă progenitura nu-l mai băga în seamă. Bătrânul se duce uneori lângă căsoiul de la oraș al fiului, stă o vreme în stradă rezemat de casă, pentru că nora nu-l primește înăuntru și fiul trece pe lângă el părând a nu-l recunoaște, pipăie încântat pereții și se întoarce încărcat de energie în satul lui și la sărăcia lui. Iubirea de fiul ajuns mare „neam prost” la oraș nu apune. Bătrânul, în modestia și naivitatea lui, rămâne un neam bun chiar dacă a dat naștere unui neam prost.
În Oltenia, în satul Risipiți, situat undeva între Calafat și Cetate, a rămas faimos un personaj ajuns în perioada interbelică ministru și om cu multă avere la București. Venea uneori în sat să-și viziteze mama pe care o convoca la primărie. Neamul prost sosea întotdeauna în satul prin care umblase desculț, cu două limuzine. În prima călătorea el, în a doua îi venea pălăria, așezată pe bancheta din spate. Al doilea șofer alerga să i-o aducă imediat ce mașinile opreau în centrul localității. Uitați-vă, mă, amărăștenilor ce mare am ajuns eu, era mesajul neamului prost. Azi avem o grămadă de neamuri proaste cocoțate, pe căi dintre cele mai dubioase sau scârboase, în demnități înalte. Lățiți în limuzinele lor cu geamuri fumurii sau preluați direct de elicopter, din grădina vilei, ei uită sau au uitat cu desăvârșire de unde au plecat. Neamul prost din ei dă în clocot. Deschizi televizorul și dai de mutra cu ifose a neamului prost care se lasă, cu vizibilă plictiseală, intervievat. De ce trăim prost? Pentru că sunteți puturoși, nu munciți, nu meritați să trăiți bine și e normal că dacă sunteți proști trebuie să și trăiți prost! Neamul prost râde amuzat de micimea celor mulți.
În niște sate înnămolite, cu case dărâmate de viituri, cu morți încă negăsiți sub bolovănișuri, o cucoană de la Capitală, ministru, dă prin geamul coborât al limuzinei, ciocolată copiilor care aleargă flămânzi în spatele bolidului strălucitor. Lângă ciocolată, cucoana politică pune și o carte de vizită cu poza ei care râde îmbelșugat. Să țină minte mucoșii ăia mici, cu burțile umflate ca la subnutriții din Biafra, cine s-a milostivit de ei. Unor femei le dă pantofi cu toc înalt, ceea ce, în nenorocirea în care viețuiesc acei oameni, pare o blasfemie. Neamul prost nu se sinchisește niciodată de eventualul ridicol al împrejurărilor. El respiră încă, chiar și într-o atare descindere între sărmani, obligatorie electoral, aerul saloanelor parfumate din București.
Am ieșit deunăzi de la o emisiune de televiziune unde avusesem ca partener de dialog un reprezentant gomos al puterii, deodată cu acesta, pe aceeași ușă. Sunteți cu mașina? – m-a întrebat el brusc politicos. Nu, zic, iau un taxi până acasă. M-a întrebat unde stau. Am și eu drum pe acolo, vă invit să mergeți cu mine. Am suit. Televizor în bord, scule electronice în pereții bolidului cum nu mai văzusem. Totul degaja opulență și nu era greu de bănuit că politicianul, unul dintre fițoșii partidului de la putere, vrea să mă năucească. Iată cine sunt eu, iată ce pot și cu ce mă afișez! M-am uitat îndărăt să văd dacă ne urmează limuzina care îi transportă pălăria. Am coborât mai iute, pretextând niște târguieli de care uitasem. Nu știu de ce, dar trăiam o acută senzație de sufocare amestecată cu greață. Peste lumea aceasta sărăcită și debusolată s-a instalat – și nu știu dacă îl va mai da cineva vreodată jos – neamul prost. Vremuri de domnie deșănțată și tiranică a neamului prost.
