NEAMUL MOVILEȘTILOR

Miercuri, 12 iulie 2006, în sala de conferințe a fostului Inspectorat Școlar, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni Suceava a oferit celor pasionați de istorie o nouă întâlnire cu dl. prof. dr. Ștefan Gorovei de la Facultatea de Istorie a Universității ” Al. I. Cuza ” din Iași. Distinsul invitat a susținut o conferință dedicată Neamului Movileștilor, prilejuită de împlinirea a 400 de ani de la moartea domnului Moldovei, Ieremia Movilă (1595-1606).
O epocă pe nedrept căzută în uitare, expediată în câteva rânduri chiar și în paginile manualelor și care merită cu prisosință readucerea în prim-planul istoriei. Ne vom opri în puține cuvinte asupra reperelor esențiale ale secolului marcat de domnia familiei Movilă.
Neamul Movileștilor continuă descendența ilustră a Mușatinilor, există mărturii că frații Ieremia și Simion Movilă ar fi fost nepoți după mamă ai lui Petru – vodă Rareș. În 1595 Ieremia Movilă a fost ”uns” domn al Moldovei, într-o vreme frământată de nesfârșite lupte pentru domnie, dublate de uzurpări și intrigi. Puțini dintre noi știu că ascensiunea lui Ieremia Movilă la tron, reușită cu sprijinul polonilor, a împiedicat la momentul oportun iminenta transformare a Moldovei în pașalâc otoman, hotărâtă de Înalta Poartă pe fundalul crizei politice din țară. Instalarea sa ca domn a salvat în chip proniator fragila autonomie a Moldovei, menținută cu mari sacrificii. Abilitatea și diplomația lui Ieremia Movilă au obținut apoi un alt succes: recunoașterea domniei ereditare, a succesiunii urmașilor săi la tron, de către marile puteri vecine: polonii și turcii. Amenințarea a venit surprinzător însă din altă parte, de la sud de Carpați, de la ambițiosul domn al Țării Românești, Mihai Viteazu.
Eclipsa nemeritată a Movileștilor se datorează în mod cert mult mai celebrului lor contemporan, Mihai Viteazu. Confruntarea celor doi domni ai țărilor române a luat proporții dramatice în 1600, când Mihai a pătruns cu oștile din Transilvania în Moldova și a intrat în cetatea Sucevei la 27 aprilie 1600, intitulându-se ”domn al Țării Românești, al Moldovei și a toată Transilvania”. Silit de împrejurări, Ieremia Movilă s-a retras împreună cu boierii și ierarhii Moldovei la Camenița, de unde a revenit în cursul aceluiași an pentru a-și recuceri domnia, cu sprijinul vechilor săi aliați, polonii.
Ieremia Movilă a fost un domn luminat, preocupat de îmbogățirea culturală și spirituală a țării, a cărui intuiție s-a dovedit a fi vizionară în unele aspecte. Doar conjunctura vremurilor a făcut ca ideile sale să nu prindă contur. Spre exemplu, a avut inițiativa înlocuirii alfabetului chirilic, slavon cu cel latin în transcrierea grafică a limbii române. Și-a dorit să bată monedă proprie. A făcut demersuri către Patriarhia Ecumenică pentru o Patriarhie a Moldovei, scop în care a înființat o a treia episcopie la Huși în jurul bisericii ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” ctitorită de Ștefan cel Mare și Sfânt.
Cea mai prețioasă mărturie despre strălucirea acelei epoci rămâne propria sa ctitorie, Mănăstirea Sucevița (1581), ultima biserică împodobită cu frescă exterioară, apreciată drept ”testament al artei medievale românești”. În același spirit al dorului de veșnicie, și boierii de la curtea domnului Movilă (familia Stroici) au făcut bogate danii pentru ridicarea Mănăstirii Dragomirna.
Moartea lui Ieremia-vodă în 1606 a pus capăt unei perioade de înflorire culturală și stabilitate politică. A devenit domn fratele său Simion pentru doi ani până în 1608, moment după care cele două ramuri ale familiei Movilă își vor disputa aprig dreptul la tron. Fiii lui Ieremia, urmăriți de nenoroc, își vor găsi sfârșitul în împrejurări tragice, doi dintre ei ajungând robi turcilor împreună cu mama lor, doamna Elisabeta. Prin surorile lor însă, căsătorite cu nobili polonezi, o picătură din sângele Movileștilor se va regăsi în aproape toate casele regale din Europa.
Să amintim și că printre succesorii lui Simion Movilă s-au distins doi cărturari de talie europeană, de o cultură excepțională: Petru Movilă, sfântul mitropolit al Kievului și mai târziu, Miron Costin, căsătorit cu una din fiicele lui Simion.
O dată cu asasinarea lui Miron Costin, cel mai erudit dintre cronicarii moldoveni, în decembrie 1691, la porunca domnului analfabet Constantin Cantemir, apune unul dintre cele mai bogate și nobile neamuri care au înfrumusețat istoria Moldovei. (Gabriela Liliana Jarda)