La finele săptămânii trecute, troienele au pus stăpânire pe ulițele satului Voievodeasa din comuna Sucevița. În curtea unei gospodării, un bătrân încă „verde” curăța curtea de zăpadă cu o agilitate care l-ar fi făcut invidios pe oricare bărbat mai tânăr cu 20-30 de ani. În momentul când m-a observat la poarta gospodăriei, bătrânul mi-a răspuns la salut și, după ce l-am întrebat dacă el este finul lui Adolf Hitler, m-a privit în ochi câteva secunde, mi-a zâmbit, apoi m-a invitat în casă.
Fuhrer-ul a ținut în brațe nou-născutul care a fost botezat chiar cu prenumele său, Adolf
Hohenschwangau, localitate din apropierea frontierei Germaniei cu Olanda, anul 1941, sfârșit de mai. La capela din tabăra unde sunt cantonați etnicii germani aduși din estul Europei este o animație deosebită. În afara militarilor din dispozitivul de pază al lagărului, în acea dimineață și-au făcut apariția câteva plutoane SS, care au încadrat un perimetru larg din zonă. Prin tabără se vorbește că urmează să sosească o echipă de control de la Marele Stat Major, alții spun că a fost descoperit un spion britanic infiltrat printre germanii sosiți aici din Rusia, Polonia, România, Cehia sau din Ungaria. Puțin înainte de orele prânzului misterul a fost dezlegat. Câteva autoturisme blindate Mercedes au sosit în mare viteză, în tabăra de la Hohenschwangau. Printr-un cordon format din militari cu capul de mort la petlițe, Fuhrer-ul Adolf Hitler a intrat în capela din incintă. În același moment s-au auzit câteva cuvinte în limba română: „Doamne, e chiar Hitler!”.
Sobru, fără să i se clintească vreun mușchi pe față cât timp a fost oficiată slujba religioasă, Fuhrer-ul a ținut în brațe nou-născutul care a fost botezat cu prenumele său, Adolf. A felicitat mama copilului, s-a interesat de soarta tatălui care era pe front și, înainte de a pleca, i-a întins mamei copilului un plic cu mai multe bancnote și a promis că va avea grijă de micuțul Adolf. La fel de rapid cum a sosit, coloana oficială a dispărut, lăsând loc mulțimii de curioși din tabără să comenteze evenimentul. „Nu au mințit când ne-au spus că primul copil care se va naște aici va fi botezat de Hitler! S-au ținut de cuvânt!”, spuse cu regret, într-o germană cu accent slav, o femeie voluminoasă care mai avea câteva săptămâni până să i se împlinească sorocul.
Privită cu invidie de ceilalți locatari ai taberei de la Hohenschwangau, mama micuțului Adolf, încadrată de alți doi copii, a ieșit din capelă cu cel care avea să poarte numele Fuhrer-ului și s-a îndreptat spre locuința din apropiere. Puțini din cei de acolo știau că femeia se numea Barbara Stadler și că era originară din nordul României, mai precis din Voivodeasa – Sucevița sau Furstental, așa cum îi spuneau nemții localității din Bucovina.
„Certificatul meu de naștere era scris cu litere de aur și era semnat de Hitler”
Voivodeasa – Sucevița, mijloc de ianuarie 2018. În așezarea care atrage în timpul verii mii de turiști, acum este liniște totală. Sătenii sunt bucuroși că măcar acum, în ajunul Anului Nou pe rit vechi, a nins și că ulițele satul sunt troienite, așa cum e normal să fie iarna în Bucovina. Nu mi-a fost greu să găsesc casa familiei Stadler pentru că pe „nea Adolf”, așa cum îi spun consătenii, îl cunoaște toată lumea. Într-o casă nici mare, dar nici mică, unde fiecare lucru își are locul său (rigoarea germană!), locuiesc cei doi membri ai familiei Stadler.
Bărbatul, care curând va împlini 77 de ani de viață, mă privește cu ochii săi de un albastru de oțel, îmi zâmbește când află care este motivul vizitei și spune la imperativ către nevastă: „Femeie, fă niște cafele!”.
„În anul 1940, familia mea a fost luată de aici, din Voivodeasa, și dusă în Germania, pentru că așa a făcut atunci Hitler cu toți nemții din Europa, i-a strâns în Germania. Tata era neamț de origine, Mathias Stadler, mama la fel, Barbara Stadler, născută Gaschler. Când au plecat ai mei de aici aveau numai doi copii, frații mei mai mari, Peter și Alfred. Au fost cantonați într-un gen de tabără la Hohenschwangau, localitate din apropierea graniței germane cu Austria. Imediat ce au ajuns acolo, tata a fost luat la război. Îmi aduc aminte din cele ce mi-a povestit mama, că le-au spus, încă de când au sosit în tabără, că primul copil care se va naște acolo va fi botezat de Hitler. În primăvara anului 1941, la 25 aprilie, m-am născut eu, chiar acolo la Schwangau (n.a. Hohenschwangau). Mama mi-a zis că am fost botezat de Hitler, de aceea am primit și numele de Adolf, alături de Ernst, și am aflat tot de la ea, Dumnezeu să o ierte, că certificatul meu de naștere era scris cu litere de aur și era semnat de Hitler. Mama a primit și niște bani atunci de la Hitler, un fel de premiu, mai mult, acesta i-a promis că va avea grijă de mine. Nu am văzut niciodată certificatul de naștere pentru că la sfârșitul războiului, când ne-am întors acasă în România, mama l-a distrus de frica rușilor care erau peste tot atunci, și vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi găsit documentul cu semnătura lui Hitler. Cred că ne împușcau pe toți…”.
După ce a rămas câteva clipe pe gânduri, bătrânul continuă: ”De teamă, atunci când mi-a făcut actele aici în țară, mama nu a mai trecut și prenumele Adolf, pentru că atât ar mai fi trebuit pentru noi… Însă, în actele emise în Germania la vremea de atunci, eu figurez ca Stadler Adolf Ernst, de altfel acest lucru se vede și în documentele pe care le-am scos de la Arhivele Statului din Germania, atunci când umblam să obțin și acte germane, ceea ce am reușit. Am și pașaport german, sunt și cetățean german, însă vă rog să mă credeți că niciodată nu am fost tentat să mă stabilesc acolo. De ce? Pentru că aici, la Voivodeasa, este casa mea și eu aici vreau să mor, chiar dacă doi din cei patru copii ai mei s-au stabilit acolo”.
„Mi-am văzut pentru prima oară tatăl când aveam 54 de ani”
Își privește cu atenție soția, Paraschiva, apoi nea Adolf revine: „Am stat la Hohenschwagen o bucată de vreme, apoi pentru că linia frontului se apropia de noi, am fost mutați în mai multe locuri, în cele din urmă am ajuns în Polonia, și de acolo am venit acasă, în Bucovina, la sfârșitul războiului. Nu am mai avut nici un semn de viață de la tata, toți spuneau că a murit, și mama a decis să se căsătorească tot cu un neamț din Voievodeasa, pe care îl chema Bongart. A mai avut cu acesta doi copii. Însă, prin anul 1963, când unul dintre frații mei a pierdut un braț într-un accident, am aflat, prin Crucea Roșie, că tatăl meu natural este în viață și că trăiește în Germania. A trimis atunci o scrisoare în care îl chema pe fratele accidentat, să-i pună o proteză acolo. Fratele a mers, i-a pus proteza și după ani buni, după Revoluție, am fost și eu acolo și mi-am văzut pentru prima oară tatăl, când aveam vârsta de 54 de ani. Tot atunci am obținut și actele germane, dar mie nu-mi trebuie Germania pentru că nu-mi place acolo. Mai merg în vizită la copii sau la cei trei frați pe care îi am acolo, am și muncit acolo, dar mie pensia îmi este suficientă. Când nu mă vor mai ține picioarele, îmi vor trimite copiii câte o sută de euro pe lună și mă voi descurca”.
Aș fi dorit să-l mai întreb pe finul lui Adolf Hitler încă o sumedenie de lucruri, însă am înțeles că nea Adolf trebuia să treacă la treabă, adică să ducă mâncare animalelor din grajd, să facă ordine în curte și toate celelalte treburi gospodărești. Destin ciudat – născut în Germania, botezat de Adolf Hitler, frați, copii și nepoți în Germania, dar mai presus de toate un simțământ exprimat simplu: ”Pentru mine aici este ACASĂ, nu în Germania, de aceste locuri mă simt legat sufletește și aici vreau să mor”, au fost cuvintele lui nea Adolf la momentul despărțirii noastre.
