Cărți creștine

Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul – Scrisori

Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul - Scrisori
Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul - Scrisori

Cuviosul Teofan Zăvorâtul este o figură importantă a Ortodoxiei ruse, cunoscut mai ales prin eroismul și prin scrierile sale. Acest eroism s-a manifestat mai ales prin două fapte ce ar putea fi catalogate drept necugetate pentru epoca raționalistă în care trăim. În primul rând, a renunțat la scaunul episcopal pentru a trăi o viață ascetică și, în al doilea rând, s-a închis singur într-o chilie din pustia Visensk, unde a petrecut două zeci și opt de ani încheiați. Chiar dacă a părăsit slujirea arhierească pentru o viață de pustnic, Domnul i-a încredințat o altă misiune și anume „păstorirea prin poștă”. Primea zilnic de la douăzeci la patruzeci de scrisori, de la diferite persoane de prin toate părțile Rusiei, cu întrebări pe diferite teme. De obicei, răspundea la toate. Astfel ca pe parcursul celor două zeci și opt de ani de autoizolare a scris mii de scrisori, care se disting prin simplitate, naturalețe și spirit viu. Aceste scrisori au îndrumat și continuă să îndrume și să mângâie nenumărate suflete.
Iustinian cel Mare, sfânt și împărat – (Asterios Gerostergios)
Într-o manieră savantă, clară și concisă, prof. Asterios Gerostergios prezintă natura politicii religioase a lui Iustinian și a convingerilor sale religioase sub numeroase aspecte. Această lucrare se adresează nu doar istoricilor interesați de Bizanț, ci și tuturor celor care vor să afle despre viața, credința, năzuințele și opera uneia dintre cele mai mari personalități din toate timpurile și să cunoască spiritualitatea creștinismului ortodox răsăritean. (www.librarie.net)

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan