Ne vorbesc părinții Bisericii

Sufletul creștinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în mărețiile lui Dumnezeu, în tăcere.
Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubești și să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești. Iubirea se ostenește pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, își însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfește, nu ia nimic în seamă, nici amenințări, nici greutăți, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.
Și când zicem iubire, nu este vorba de virtuțile pe care le vom dobândi, ci de inima iubitoare către Hristos și către ceilalți. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilașul în brațe, sărutându-l și răsfățându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când își ține în brațe îngerașul? Omul lui Dumnezeu vede toate acestea, îl impresionează și, însetat, zice: „Să fi avut și eu această dragoste fierbinte pentru Dumnezeul meu, pentru Hristosul meu, pentru Maica Preacurată, pentru sfinții noștri!”. Da, așa trebuie să-L iubim pe Hristos, pe Dumnezeu. O dorești, o vrei și o dobândești prin harul lui Dumnezeu.
(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003, pp. 183-184)

Recomandări

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan