Totdeauna să te îndeletnicești cu citirea Dumnezeieștilor Scripturi, cu socotință adevărată, ca nu cumva din pricina lenevirii minții tale, să se (spurce) întineze vederea minții tale cu spurcăciuni străine și nemăsurate. Să nu-ți încerci mintea cu gânduri fără măsură, sau cu chinurile cele ispititoare, când socotești că nu ești biruit de ele. Că așa s-au întunecat și au înnebunit înțelepții.
Să nu ascunzi focul în sânul tău, până ce trupul tău nu s-a chinuit foarte mult. Este foarte anevoios să pleci sub jugul sfințeniei neîncercata tinerețe. Mintea începe să se întunece (se vede semnul acesta în suflet), când omul pregetă la slujbă și la rugăciune. Că nu e altă cale de rătăcire a sufletului, decât să cadă mai întâi din rugăciune și slujire. Căci atunci când e lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, cu ușurință cade în mâinile vrăjmașilor săi. Și alta, când sufletul nu se mai îngrijește de lucrarea virtuții, el se întinde spre cele potrivnice lor.
Când se face schimbare în vreo parte oarecare, prin ea se începe intrarea în partea contrară. Dacă lucrezi virtutea și nu te îngrijești de cele deșarte, ci de cele ale sufletului, arată-ți înaintea lui Dumnezeu neputința ta pururea, și nu vei fi ispitit de cei de alt neam, chiar dacă te vei despărți de apărătorul tău.
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 149)
