Ne vorbesc părinții Bisericii

– Părinte, aghiuță știe ce avem în inima noastră?
– Aceasta ar mai lipsi, să cunoască și inimile! Numai Dumnezeu este cunoscător de inimi și numai robilor Săi El le descoperă uneori, pentru binele nostru, ce avem în inimile noastre. Aghiuță știe numai vicleniile și răutățile ce le sădește în uneltele lui; nu știe gândurile noastre cele bune. Numai din experiență pricepe unele lucruri, dar și în acestea de cele mai multe ori greșește. Iar dacă Dumnezeu n-ar îngădui să le priceapă nici pe acestea, ar greși mereu în toate, deoarece diavolul este întunecat. Vizibilitate zero!!! Nu știe, de pildă, un gând bun de-al nostru.
Dacă am vreun gând rău, pe acela îl știe, pentru că el însuși îl sădește. Dacă eu vreau să merg să fac o faptă bună undeva, să mântuiesc un om, diavolul nu știe aceasta. Când însă acela îi insuflă cuiva un gând și-i spune: „Du-te și mântuiește pe cutare om!”, și îl va broda în același timp și cu mândrie, atunci știe gândul acesta. Prin faptul că omul primește mândria, dă drept ispititorului. Lucrurile sunt foarte fine.
Vă aduceți aminte de întâmplarea cu Avva Macarie? Odată l-a întâlnit pe diavolul, care se întorcea din pustia cea mai apropiată, unde fusese ca să ispitească pe frați. Acesta i-a spus: „Toți frații s-au sălbăticit împotriva mea, afară numai de unul care este prietenul meu și mă ascultă, iar când mă vede se învârte ca un titirez”. „Cine este fratele acela?”, l-a întrebat Avva Macarie. „Teopempt se numește”, i-a răspuns acela. Merge Cuviosul și-l află pe fratele. Printr-un meșteșug, a reușit să-l facă să-i descopere gândurile și astfel l-a ajutat. Când l-a întâlnit din nou pe diavol, l-a întrebat despre frați, iar acela i-a răspuns: „Toți s-au sălbăticit foarte tare împotriva mea. Și cel mai rău este că și acela care îmi era prieten, nu știu cum s-a făcut de s-a schimbat, iar acum este cel mai sălbatic dintre toți!”. Nu știa că mersese Avva Macarie și îl adusese pe fratele la calea cea bună, pentru că Avva Macarie lucrase cu smerenie, cu dragoste, și de aceea diavolul nu a avut niciun drept asupra acelui gând. Dacă Avva Macarie s-ar fi mândrit, ar fi alungat Harul lui Dumnezeu și diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci el ar fi știut aceasta, pentru că el i-ar fi brodat mândria.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul I. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 56-58)