Ne vorbesc părinții Bisericii

Pentru credința și spiritualitatea ortodoxă, temerea de Dumnezeu constituie o virtute a vieții. În Psalmul 110, versetul 10, citim că „începutul înțelepciunii este frica de Domnul”. Aceasta echivalează cu sentimentul conștientizării existenței și lucrării lui Dumnezeu, ca o instanță morală absolută, de la care fiecare își primește încă din viață ‒ și își va lua plenar după sfârșitul acesteia și mai ales în viața viitoare și veșnică ‒ plata ostenelilor sale, adică răsplata pentru faptele bune sau osânda pentru păcatele și fărădelegile săvârșite în timpul vieții acesteia. Atâta timp cât trăiește după propria sa voie și poftă, omul nu se teme de Dumnezeu, ci doar de lumea și de oamenii în și între care trăiește, ca nu cumva acestea să îi fie obstacole în calea împlinirii sale personale. În momentul în care, fie prin intermediul unor evenimente fericite, fie negative, realizează rolul lui Dumnezeu în viața sa, începe să se teamă. Să se teamă de faptul că nici măcar el nu este așa cum s-a crezut. Să își conștientizeze slăbiciunile și vulnerabilitățile sale.
(Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 77-78)