Ne vorbesc părinții Bisericii

Corpul omenesc, cel material, văzut, adică trupul, pentru întreținerea vieții pământești în bună stare, are absolută trebuință de hrană bună și bine pregătită, apă bună, limpede și aer curat. Un corp hrănit bine, cu cumpătare, mișcându-se în aer curat, se înviorează, se simte bine și crește până la statura de bărbat desăvârșit. Corpul spiritual, „sufletul omenesc”, pentru întreținerea vieții lui spirituale în bună stare, are și el trebuință de o bună și aleasă hrană duhovnicească, de mișcare în împlinirea voii lui Dumnezeu, de viețuire curată, alimentare neîntreruptă cu cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfânta Împărtășanie și darurile dumnezeiești (Isaia 11, 2-3), pentru a se simți bine, pentru a crește.
Precum hrana trupului sunt pâinea, apa și mâncărurile bine pregătite care se pun pe masă la prânz și la cină, însoțite de aerul curat, pe care-l respirăm în fiecare clipă, tot astfel și hrana sufletului este cuvântul Domnului.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 10)