Rugăciunea celui ce nedreptățește pe alții n-are în ea sensibilitatea delicată, dar pătrunzătoare, care se face luată în seamă de Dumnezeu. E ea însăși grosolană, antipatică, cum e grosolan, antipatic autorul ei. Astfel, în acela se simte existența unor oameni loviți de el.
Loviturile date altora sunt stări de nesimțire, înfipte în el însuși. E un fel de împletire între noi. Cei nedrepți poartă în ei, ca osânditori sau ca factori care-i împietresc și-i înjosesc sufletește, pe cei osândiți de ei.
Rănile făcute altora și purtate de aceia fără voie se reflectă în noi ca stări de grosolănie. Adică voia rea din rănile făcute altora se întoarce asupra noastră.
Dacă nu ascultăm cererile de iertare și de ajutor ale altora, nu avem putere să ne facem rugăciunea simțită, auzită, pentru că lipsește delicatețea față de oameni, care singură are intrarea la Dumnezeu.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 101 la Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea domnească, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 29, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p. 440)
