Să saluți cu plăcere, să răspunzi cu seninătate, să fii binevoitor cu toți, amabil, să nu începi să te lauzi pe tine însuți, să nu îi obligi nici pe ceilalți să vorbească despre tine, să nu accepți cuvintele necuviincioase și, pe cât se poate, să-ți ascunzi superioritatea, iar cu privire la păcate să te învinuiești singur pe tine însuți și să nu aștepți să te dea ceilalți în vileag. Să nu fii grosolan în mustrări, să nu mustri imediat și cu pornire pătimașă, să nu-l osândești pe celălalt pentru ceva puțin important ca și cum tu ai fi drept. Pe cât se străduiesc ceilalți să fie proslăviți, pe atât să depui eforturi să nu fii proslăvit de oameni. (Sfântul Vasile cel Mare)
(1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească – Alcătuite pe baza operelor Sfinților Părinți și ale nevoitorilor bunei credințe, Editura Cartea Ortodoxă, p. 28)