Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustiijorsk, unde staționa batalionul nostru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poștă niște bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câine turbat și, când a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, miluiește!”, și la aceste cuvinte o putere nevăzută a împins câinele deoparte, ca și cum s-ar fi izbit de ceva și, ocolindu-mă, s-a îndreptat spre Kolpino. Acolo a mușcat pe mulți și a pricinuit mult rău la oameni și la oi.
Din această întâmplare am înțeles cât de aproape este Domnul de omul păcătos și cât de repede ascultă rugăciunea sa.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 207)
