„Prin necazuri și-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava deșartă și prin plăcere, pe cele rele.
Cel nedreptățit de oameni scapă de păcat și, pe măsura mâhnirii sale, află sprijin împotriva lui.
Cel ce crede în răsplata lui Hristos, pe măsura credinței sale rabdă bucuros toată nedreptatea.
Cel ce se roagă pentru oamenii ce-l nedreptățesc îi înspăimântă pe draci; iar cel ce se luptă cu cei dintâi e rănit de cei de al doilea.
E mai bine să fim batjocoriți de oameni decât de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit.
Tot binele vine de la Domnul, după o anumită orânduire, și pleacă pe ascuns de la cei nemulțumitori, nerecunoscători și leneși.
Tot păcatul sfârșește în plăcerea oprită, precum orice virtute, într-o mângâiere duhovnicească. Dacă stăpânește cel dintâi, stârnește cele proprii lui; iar dacă stăpânește cea de a doua, de asemenea pe cele înrudite cu ea.
Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăție celui ce o rabdă.”
(Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în Filocalia I, traducere din grecește, introduceri și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008, p. 273-274)
