Domnul ne ajută în dureri și în ispite. El ne izbăvește de acestea și ne dă putere să le purtăm cu ușurință, chiar fără să le luăm în seamă. Tăcerea pregătește sufletul pentru rugăciune. Cât de binefăcător lucrează liniștea asupra sufletului!
Cei dintâi creștini trăiau în același duh. Fiecare avea după nevoile sale, nu primeau toți la fel, ci după cum aveau trebuință. În mănăstiri această problemă a fost mai complicată. S-a luat în seamă faptul de a nu se stârni invidie și, în afară de aceasta, de a se da ceea ce este mai folositor sufletului.
Acum nu mai poți găsi nicăieri un loc liniștit. Acum trebuie să ne amintim un singur lucru: „Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu” (Psalmul 120, 1). Doar acolo, la Domnul, trebuie să căutăm ajutorul și să nu nădăjduim în nimeni.
(Starețul Nicon de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 226)
