Ne vorbesc părinții Bisericii



Dacă omul împlinește poruncile lui Dumnezeu, dacă are smerenie, Domnul îi trimite har. Domnul nu-l lipsește pe om de cruce, deoarece fără cruce nu ne putem mântui, însă El îi dă omului har, ca să îndure toate necazurile. Și dacă vom avea în inimă harul lui Dumnezeu, toate necazurile de care vom avea parte le vom îndura foarte ușor, liniștiți, cu dârzenie, pentru Hristos, pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru a ne izbăvi de păcate. (Protoiereul Dimitrie Smirnov)
(Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 37)



Recomandări

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan