Socotește cu luare-aminte înțelepciunea cea atotputernică, iubirea de bunătate și celelalte vrednicii ale preacinstitului și preaslăvitului Stăpân, care sunt atât de minunate, că nu covârșesc numai mintea și tot gândul omenesc, dar și pe cel al puterilor cerești. Acest gând este destul să te facă să te smerești până la pământ și să stai cu frică multă și cu cutremur înaintea Lui. Și, cu cât se va deda și se va îndeletnici inima ta cu această frică, cu atât se va întoarce mintea ta de la grijile acestei vieți, fiindcă frâul fricii nu lasă inima să fie înconjurată de alte gânduri înaintea unei asemenea măriri.
Că, dacă, atunci când te duci să vorbești cu vreun împărat pământesc, care este om ca și tine, stai cu atâta frică și cutremur, cu atât mai mult trebuie să stai astfel când vorbești prin rugăciune cu Împăratul îngerilor și a toată zidirea. Stai smerit în rugăciune precum stă osânditul înaintea judecătorului, ca să stingi mânia Dreptului Judecător cu chipul cel de afară și cu obiceiul cel dinăuntru și să iei desăvârșită iertare a păcatelor tale. Rugându-te, începe deja cuvântări dumnezeiești și laude cuviincioase către El și, când cu smerită cugetare Îl slăvești, atunci cere nu hrană, sau sănătate trupească, nici altceva din cele pământești, ci Împărăția Cerurilor; iar celelalte câte sunt de nevoie trupului ți le dă și fără să le ceri, precum ne-a făgăduit, zicând: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă”.
(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 362)
