Un lucru de seamă nu este atât a izbăvi pe cineva de un demon, cât a-l izbăvi de păcat. Nu diavolul ne împiedică să dobândim Împărăția Cerurilor; dimpotrivă, el chiar ne ajută, fără a o voi, firește, făcându-l mai înțelept pe cel pe care l-a stăpânit, spre deosebire de păcat, care ne scoate din Împărăția lui Dumnezeu.
Va spune poate cineva: „De n-aș avea niciodată parte de o îndreptare ca aceasta!”. Nici eu n-o doresc, dar pe toate le fac din altă pricină, din iubirea mea aprinsă pentru Hristos. Mi se poate întâmpla și mie, dar mai bine să nu fie, și mă rog să nu fie.
Atunci, dacă nu diavolul ne alungă din Împărăția Cerurilor, ne alungă păcatul, deci mai mare binefacere este a izbăvi pe cineva de păcat. Atunci, să ne îngrijim și să-i izbăvim pe frații noștri de păcat, dar mai înainte de a-i scăpa pe ei, să ne izbăvim pe noi înșine.
Toate câte le facem noi, însă, cu adevărat sunt vrednice de râs, de osândă, de pedeapsă și de focul gheenei. Toate câte ne rușinează și ne fac vinovați de păcatele cele mai grele nu sunt vrednice de iertare.
Vezi, dar, că păcatul este mai înspăimântător decât demonul? Vezi că ei, posedații, au un îndoit folos din patimile lor? Mai întâi, fiindcă se fac mai înțelepți și mai cucernici și, în al doilea rând, pentru că ispășindu-și pedeapsa aici pe pământ pentru păcatele lor, merg apoi curați și îndreptați la Domnul.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonah Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, pp. 58-59)
