Apăsat și grav, cu o sprintenă putere de convingere (dovadă aplauzele furtunoase cu care a răsplătit-o sala) doamna Elena Udrea, ministru care după ce a fost demis a mai primit drept bonus bugetul unui alt minister, spre liberă cheltuire, a zis: Suntem urmașii lui Traian Băsescu! Nu suntem urmașii lui Traian, împărat al Romei antice, rămas în istorie pentru niște amărâte de victorii împotriva barbarilor, ci urmașii lui Traian Al Nostru, înscăunat Băsescu.
Școlar fiind, în netrebnicia lor, dascălii mă învățaseră că suntem urmași de daci și de romani. Fals. Diversiune istorică. Povestea cu legiunile romane care cică ar fi cucerit Dacia, la capătul unor lupte eroice și sângeroase, insultă bunul simț al dăinuirii, ne comunică doamna Udrea. Nu, domnilor alegători, nu, domnilor purtători de izmene și fuste, vă zic spre luare aminte: Noi ne tragem din Traian Băsescu. Mi-ați putea replica, în necunoștință de cauză, că el nu exista în vremea expansiunilor romane. Exista. Spiritul lui, neîncarnat în forme lumești cu chelie și oblică privire, exista. Îl mâna în luptă pe Traian al Romei care, e drept, n-a dat foc, ca Nero, cetății, nu și-a făcut calul consul și senator asemeni lui Caligula, dar a fost și el acolo un cineva, un reper de perenitate. Traian Băsescu colinda Cetatea Eternă din împărat în împărat, iar cu dacii lui Burebista și Decebal, ce să mai vorbim. Cu ăștia spiritul băsescian stătea la masă, belea oile și cârlanii pentru festinuri, golea de conținut lichid viile, fiindcă pe vremurile alea de restriște (Burebista dăduse ordin să fie scoase viile pentru că prea îi erau întruna beți oștenii), când nu se inventase scoțianul whisky, era greu să supraviețuiești treaz. Iată, dragi alegători, mai spuse Elena Udrea, de ce cred că-n vinele voastre pulsează, ca și-n ale mele, sângele eroic al Băsescului. Nu erau, zic eu, după convingătorul discurs al preferatei Palatului din Deal, niște nemernci dascălii mei școlari?
Tot prin școli și prin cărți am găsit aberația că ne tragem din maimuță. Cum să ne tragem din maimuță, când noi ne tragem din Traian Băsescu? Băsescu n-are coadă și nu e păros, mi-ar putea replica cineva, răuvoitor desigur, parlamentar, mogul nemernic sau gazetar împuțit fiindcă de-aia ne-a zis, din considerente olfactiv-anale, găozari. E al zilelor noastre și deopotrivă contemporan peșterilor populate de oamenii de Neanderthal. Cruzimea lui – dacă un neanderthalian omora o gazelă, un altul mai puternic i-o fura – e tot o probă că Băsescu există, mai mic sau mai mare, în fiecare dintre noi din cele mai vechi timpuri. Fiecare viețuitoare umană are un mic Băsescu în compoziția ei chimică. Datoria acelei lighioane, ar putea zice unii, e să omoare micul Băsescu existent atavic în ea. Ei bine, în cursul evoluției speciilor, asta nu s-a petrecut. Spunând ce avem în noi, ce pitim fiecare în sinele nostru, doamna Udrea este aplaudată. Da, Băsescu este în noi. Ne tragem din el. Din gorila din el. Faptul că ne tragem, conform teoriei evoluționiste, din maimuță, nu infirmă adevărul zdrobitor, descoperit de blonda din Simineasca Buzăului, că ne tragem nu din orice maimuță, ci din maimuța Traian Băsescu. Da, suntem genetic urmașii lui Traian Băsescu. Unii au crezut o vreme că ne tragem din Nicolae Ceaușescu. Aiurea! Ne tragem fix și direct din Traian Băsescu. Incontestabil, indubitabil. Priviți-ne în ochi și în oblica lor căutătură, identificată adesea la hoții de buzunare, dar și la fraierii buzunarelor goale, veți găsi în noi ceva etern din Traian Băsescu.
Ar mai fi ceva de nu se leagă, dar se leagă. Nu vă grăbiți s-o contraziceți pe doamna Udrea cu Biblia, conform căreia ne-am trage din Adam și Eva. Da, Adam este chiar Traian Băsescu, cel care ne-a promis și ne tot promite raiul, dându-ne în schimb reversul. Ar mai rămâne întrebarea cine e Eva. Păi Eva nu poate fi decât Elena Udrea, cea care stă electoral mereu în dreapta lui Adam, dornic de un nou mandat în capul mesei cu bunătăți, gologani și privilegii. Grăbită și asudată, doamna Udrea n-a apucat să ne spună chiar totul despre cum ne tragem noi toți din iubitul său președinte. Zic iubitul său, fiindcă mulți dintre noi, ceilalalți, nu-l prea iubim.
Închei aceste rânduri ironic amare cu un oftat. După 20 de ani de la dărâmarea lui Ceaușescu, nu vi se pare că e cam mult, că s-a ajuns prea departe cu insultarea acestui popor care-și dorea atunci, donând străzilor sânge, altceva decât o nouă dictatură?
