Ne-om veseli la anu’

I-am bătut. Nu pe luxemburghezo-moșieri, că asta era de la sine înțeles, ci pe bulgari. Văzându-i, alaltăseară demolați (chiar: vi-l mai amintiți pe Demolari?) de albanezi, m-am întrebat absolut retoric și tardiv de ce ne-o fi fost atât de tare frică de ei. Cred că doar egalul acela nenorocit de la Constanța, din debutul grupei, ne-a sădit teama asta complet nejustificată. Și poate prea multele înecări la mal cu care ne-au mâncat ai noștri sănătatea, indiferent că erau echipe de club sau Naționala. Lucrurile s-au schimbat în bine doar de vreun an încoace (cam de la meciul acela cu bulgarii!), de când băieții cred că au priceput două lucruri esențiale: 1) că or fi ei proști, dar nu atât de proști cât să ne-o ia înainte chiar și bulgarii și 2) că dacă bulgarii sunt în stare să ne țină în șah pe noi, de ce n-am putea oare s-o facem și noi cu Olanda? Fiindcă, pe ansamblul fotbalului, diferența dintre noi și Olanda e mult mai mică decât dintre Bulgaria și noi. Restul n-a mai fost decât tactică, pentru care, vrând-nevrând, trebuie să-l elogiem pe Pițurcă. Naționala asta nouă și această calificare europeană n-au mai scos lumea în stradă. Poate și datorită jocului mult mai puțin strălucitor practicat. Iar eficiența, doar ea, nu are darul de a entuziasma mulțimile. Dintre toate cele trei meciuri văzute alaltăieri (care la un moment dat s-au suprapus în totalitate, de nu-mi mai ajungeau cele două televizoare, suprapuse și ele), al nostru a fost cel mai sec, mai searbăd, mai urât. Și cu toate astea ne-a adus mai multă bucurie decât oricare altul din ultimii opt ani! Iar pentru ca paradoxul să fie deplin, n-a ieșit nimeni pe stradă! Explicația cu jocul incolor nu ține. Atunci? Mă gândesc că poate s-a schimbat în noi ceva, mai mult decât în jocul Naționalei. Nu om fi devenit cumva mai „europeni”? Oare am ajuns la nivelul luxemburghezilor care nici măcar n-aveau habar că e meci în bătătura lor? Nu cred nici asta. Și de ce să nu-i luăm de model pe italieni sau pe englezi, care în asemenea momente sunt loviți de o isterie vecină cu ospiciul? Zău că ne-am speriat de calificare, asta-i singura explicație. Iar ca să ne vindecăm, s-ar cuveni să-i radem pe toți la turneul final. … Că doar n-om fi mai fi mai fraieri ca grecii!