Am și eu o rană cu caracter patriotic, care nu dă semne să se închidă, poate și pentru că nu nimeresc alifia potrivită. Dar să vă povestesc despre rana mea. Noi, românii, ne mândrim cu o mârlănie incontestabilă, personificată la tot pasul, de la micul țopârlan care umple trotuarul cu scuipați scabros lucitori și cu pachete goale de țigări, până la reprezentanții din fruntea țării, care, știm cu toții… Însă, cu toate că recunoaștem că mârlănia noastră este monumentală, nu avem, nici măcar în capitala țării, un monument al mârlăniei, turnat în marmură și bronz. Ne fălim cu sute de monumente ale ostașului necunoscut – care a ajuns celebru de necunoscut ce este – avem ca mijloace fixe o grămadă de alte statui ale aviatorului, plugarului și tanchistului, nu lipsesc mausoleele mândre ale independenței, la Iași avem chiar un grup statuar zis și al „bucușoarelor”… Ne lipsește însă o sculptură grandioasă, care să imortalizeze proasta noastră creștere ca neam. Să nu te doară, ca bun român, adânc de tot, în străfundurile inimii? Aceasta este rana mea.
Mârlănia noastră și-a umplut traista cu lauri, ea fiind apreciată până în cele mai ascunse cotloane ale planetei. Dăm lumii recordmeni ai scărpinatului în nas și inegalabili cotonogari ai aleselor inimii (unul dintre ei este chiar gimnasticul campion Drăgulescu), ne mândrim cu un fost președinte care a răcnit „măi animalule!”, după care a sărit să-l articuleze pe animal, în egală măsură cu un actual președinte, care s-a luat de piept cu „găozari” și cu „țigănci împuțite”. Dar, în ciuda acestor premise istorice de necontestat, copiii noștri sunt totuși în imposibilitatea de a depune flori proaspete, în muzică de fanfară, la Monumentul Mârlanului, de Ziua Mârlanului. Să nu te doară, ca bun român?
Orice amânare a ridicării acestui atât de necesar monument nu face decât să crească tensiunea frustrării din rândul poporului. Este oare nevoie de o grevă generală, pentru a se clădi Monumentul Mârlanului? Este oare nevoie de mișcări de stradă, pentru a fi cinstită cum se cuvine această mândrie națională?
Este inacceptabil să se invoce, drept scuză, criza financiară mondială. Să fim realiști: nu cred că cinstirea mârlăniei ar produce cine știe ce găuri de calibru în bugetul țării. Mai la obiect spus, cu siguranță că întreținerea de la buget a unor mârlani notorii ne costă azi de sute de ori mai mult decât un atât de necesar monument al mârlanului, fie el și necunoscut, ca să nu iasă invidii.
