NE LĂSĂM? NU NE LĂSĂM?

Suntem calificați! Euforie incontinentă după tragerea la sorți pentru Campionatul european la fotbal! N-am întâlnit nici o opinie rezervată: toată lumea râde, cântă și dansează! Analiza realistă a șanselor este înlocuită cu tam-tam redundant pe tema polițelor răzbunării. Avem (din păcate) multe răzbunări pe răboj, numai că, așa cum bine se știe, răzbunarea este arma prostului. Mai puțin interesează visele de îngenunchere a Olandei, Bulgariei, Sloveniei și mult mai mult (s-ar cuveni să) interesează punctele prezumtive adunate din toate confruntările cu echipele grupei. Doar tot trei puncte (ca să nu zicem șase) iei, cu aceeași valoare, și de la olandezi, și de la amatorii din Marele Ducat.
Socoteli de acasă ne-am făcut și la preliminariile Mondialului: Armenia se cuvenea, matematic, să ne furnizeze 6 puncte. Ce-a urmat, se știe. Slovenia – o trecusem și pe ea pe poziție fermă în lista furnizorilor de puncte, numai că urâtul Kataneț ne-a pus la pământ în mocirla de pe Ghencea.
Acum, îi învingem cu anticipație pe bulgari, sloveni, albanezi și bieloruși. Dea Domnul! Uităm că bulgarii ne-au aplicat un dureros 0-3 chiar acasă, determinând necalificarea mult lăudatei „generații de aur’”. Adevărat, pe atunci juca Stoicikov. Astăzi (și mâine) sunt în teren Berbatov și Bojinov – să-i considerăm din plecare învinși? Palmaresul cu Slovenia este și mai cenușiu: nici o victorie, două înfrângeri, un meci egal, golaveraj negativ. Cu Belarusul n-am jucat niciodată; echipa lui Hamutovski o fi chiar așa de neluat în seamă? E mai slabă decât Armenia?
Rămâne doar Luxemburgul să ne furnizeze puncte certe și golaveraj – nu numai nouă însă, ci tuturor echipelor din grupă, așa că-i vorba de un avantaj iluzoriu.
Nici Albania, pe care am învins-o, până acum, de 10 ori, pierzând în doar două împrejurări de tristă amintire, nu mai este ceea ce a fost. Echipierii lui Igli Tare au reușit să învingă Rusia și Grecia, ceea ce nu-i chiar de ici, colo.
Cât despre Olanda… Formația lui van Nistelroy și van den Sar are șanse reale la titlul mondial. Dacă-l izbutește, să te ții înfruntare cu campionii lumii!
Aș zice că mai toate componentele grupei ne pot furniza neplăcute surprize, așa că euforia se cuvine temperată. Locul 2 o fi, acum, direct calificant, dar, vă rog să mă credeți, nu-l avem în buzunar!
Ca să nu mai vorbim despre arbitri de soiul Kim Milton Nielsen & comp.; România n-a prea fost favorizată, în marile competiții, de cavalerii (?) fluierului. Să-i lăsăm pe ceilalți și să ne vedem de-ale noastre.
În afara câtorva certitudini (Lobonț, Raț, Tamaș, Chivu, Ov. Petre, Mutu) mai sunt 5 găuri de peticit, mai ales pe banda dreaptă. Conflictul de orgolii dintre Mirel Rădoi și Pițurcă afectează grav formula liniei de fund. La mijloc, să nu uităm că Măldărășanu, Pancu, Florentin Petre, Tararache, Dorinel Munteanu, vor număra, la ceasul confruntărilor hotărâtoare, niște ani în plus, care, la vârsta ce-o au, contează dublu, precum anii de război la stabilirea pensiei. Apoi, mai stăruie, în mentalitatea selecționabililor, ideea că orice convocare la Națională e-un bun prilej de escapade și „ieșiri în decor”. Și iarăși nu trebuie uitat că, în cele 7 luni rămase, imposibil să nu apară accidentări și indisponibilități. Una peste alta, tragerea la sorți, dacă ne-a favorizat oarecum, aduce după sine dificile teme concrete, propuse imperativ spre rezolvare selecționerului Pițurcă. Lotul lărgit cuprinde vreo 50 de nume. Mult și suficient – la prima impresie. Puțin – dacă-i luăm pe fiecare în parte. Câțiva fotbaliști (Cociș, Nicoliță, Ogăraru, Marica, Mitea, chiar și Niculescu) s-ar număra printre candidații cu pretenții îndreptățite. Urmează (nu-i ușor!) includerea lor într-un mecanism coerent și eficace, în care relațiile de joc să fie stabilite temeinic, exersate și încrustate în memoria ansamblului. E mult de lucru, e nevoie de seriozitate deplină, de profesionalism și, nu în ultimul rând, de coeziune psihică. Să lăsăm euforia în plata Domnului! Dacă iarăși nu ne calificăm, vorba lui Geolgău, „ar trebui să ne lăsăm de sportul ăsta!