„Ne îndoim sincer că Dumnezeu a devenit, deodată, un individ ranchiunos și revanșard”

Consternare și repulsie. Acestea sunt doar câteva din trăirile pe care le-a generat în sufletele silvicultorilor suceveni ultima declarație șuie a avocatului Vasile Lupu. Conform imprecației demonizante și imposibil, omenește, de acceptat, emisă de acest jalnic personaj guraliv, pensionar al unei glorii jinduite dar niciodată împlinite (deoarece rubiconda figură cu pălărie ar mai putea convinge și atrage lumea doar în iarmarocul din Fălticeni), conform minții ce ignoră decența ce ar trebui simțită de orice creștin în fața morții, conform blestemului acestei oi rătăcite îmbrăcate în blană jerpelită de lup, mânia divină s-a îndreptat, cu trăsnet ucigător și concentrat asupra slujitorilor administrației silvice de stat sucevene și legiuitorilor ce vestejesc impostura, aflați acum pe pat de grea suferință.
Divinitatea – convocată se pare, în ritualuri doar de el cunoscute – s-a supărat, secerându-i, altfel spus, pe toți cei ce respectă și aplică legea, pe oricine refuză cu argumente valide împroprietărirea unei fundații private cu peste jumătate din pădurile județului nostru.
Ca bucovineni, ca oameni ai locului „născuți și nu făcuți” știm prea bine că „nu e bine să te pui cu cele sfinte”. Tocmai de aceea ne îndoim sincer că Dumnezeu a devenit, deodată, un individ ranchiunos și revanșard ce se tot plimbă mânios prin Parcul Cetății hotărând periodic – evident la sugestia avocatului demagog pripășit pe lângă Centrul Eparhial – cine, cum și când trebuie să piară.
Cu siguranță, nu ar mai fi cazul să ne punem mintea și să ne mai pierdem timpul cu acest „comic vestit al ecranului” politic postdecembrist, distractiv și pitoresc în sine, dacă nu ar fi, ca acum, jalnic. Dar … Amărăciunea și indignarea ne sunt firești, pentru că se leagă de faptul că acest mârșav atac vine într-un moment în care încă nu s-au uscat florile și lacrimile de pe mormântul unei vrednice colege ale noastre, competenta și demna juristă a Direcției Silvice Suceava, doamna Dana Hîncu. O femeie, un om adevărat, ce a murit la o vârstă mult prea tânără, lăsând orfani doi copii. Oare o să-i poți privi în ochi, atunci când ei vor ajunge la vârsta înțelegerii pe cei doi nevinovați, domnule mereu flămând de glorie ieftină, rătăcitule etern prezent la pomeni de conjunctură ?
Din totdeauna impostura își asociază, pentru a convinge, nu doar minciuna ci și patima și mai ales calomnia. Se știe că nicidecum administrația silvică suceveană – și cu atât mai puțin un funcționar al acesteia, fie el jurist sau inginer – a intentat „peste 100 de procese”. Ce motive ar fi avut ? Hărțuiala juridică a fost pornită și întreținută – cu un de altfel, „admirabil” oportunism politic și ajutată cu „remarcabile” presiuni psihologice – de reprezentanții dovedit în mod repetat ca ilegitimi ai unor pofte de înavuțire ce anulează esențial sensul și misiunea sacră a Bisericii.
Nu vom obosi să tot repetăm că Direcția Silvică Suceava – unitate teritorială a administrației silvice de stat – nu are atribuții și competențe în domeniul legislativ, judecătoresc ori executiv. Suntem puși aici pentru a apăra această avuție națională strategică, jinduită de mulți și diverși neaveniți și pentru a o feri de hoți, indiferent că aceștia fură cu cârca, cu căruța, cu camionul, cu falsul în acte, cu milogeală politică ori cu discursul demagogic pervertit în blestem.
Iată de ce nu ne sperie deloc magia neagră (în cerul gurii) a bocitoarelor năimite.
Ne vedem nevoiți să repetăm că a încetat de mult să ne mai mire comportamentul și declarațiile acestui avocat cu nume de fiară a pădurii, dar și a celor pe care – insidios și pervers – îi consiliază. Toți laolaltă abili speculanți ai conjuncturilor schimbătoare ale politichiei valahe, persoane ce nu se jenează să-i transfere în mod repetat pe vremelnicii reprezentanți ai Puterii din iad în rai, din „ctitori” în „securisto-comuniști” (dar, vai!, să nu vorbim de funie …) și viceversa (Caragiale rămâne etern valabil) după interesul lor de moment.
Doar că – precizare esențială – aici nu mai vorbim de indecența stridentă (ce s-a dovedit cu prisosință ca fiind falimentară atât politic cât și personal) cu care un oarecare individ își permite să insulte inteligența și bunul simț al electoratului atunci când își asortează la bundiță și ițari pantofi de lac și geantă diplomat.
Aici mojicia și nesimțirea caraghioasă și-au atins limita de sus. Deoarece credem că este nu doar inuman ci și interzis de orice cod moral (și în același timp greu de scuzat de orice interes) să scoți la mezat suferința unui muribund ori moartea unor semeni.
Vom invoca, în fine, polisemia unui cuvânt și simțământ tipic bucovinean, care cu siguranță îi scapă „oracolului din Dolhasca”. Acest cuvânt este „scârbă”. Iar el înseamnă, originar, tristețe esențială și profundă. Îi asociem aici sensul cu mult mai comun în prezent, cel de greață …
În cele din urmă preluăm replica scurtă, dar lămuritoare, cu care un demnitar sucevean a răspuns atacurilor nedemne ale campionului de necontestat al proiectelor ratate și demagogiei lătrătoare românești: „Dumnezeu să-l ierte, că nu știe, săracul, ce vorbește!”.
COLECTIVUL DIRECȚIEI SILVICE SUCEAVA