Ne-au bătut ca pe hoții de reni!

Ne amăgiserăm cu un scenariu de 1-0 care se preta pe ”filosofia” lui Contra, adică să lâncezim jocul până spre final, când urma să vină cumva golul izbăvitor, fie pe o realizare personală, fie pe o greșeală, fie pur și simplu din noroc. Premisa de la care se pornea era aceea că suedezilor le trebuie egalul, deci le va conveni jocul prudent, de uzură. Când colo, adversarii au început să ne călărească, mai ales că și nouă ne plăcea, stăteam toți în jumătatea noastră când începeau ăia construcția! Așa că primul gol a picat repede, iar odată cu el am pus cruce, căci ne-ar fi trebuit 3 goluri, o utopie la ce resursă umană are fotbalul nostru. S-a spus că debutantul Mogoș ar fi vinovat la gol. Aș lua-o mai pe departe. Cu câteva minute înainte, Tătărușanu iese cu pasă lungă la Keșeru, care stopează pe piept și apoi încearcă să trimită spre bandă, mingea ieșind în aut. Keșeru greșește pasa, zice comentatorul. Urmăream meciul cu fii-miu și am făcut o remarcă de genul ”să ziceam mersi că a apucat să dea în aut, dacă pierdea mingea acolo era pericol”. Nu trec câteva minute și schema se repetă: Tătărușanu pasează în același stil la Deac, care încearcă să-i așeze mingea cu pieptul lui Mogoș, dar un adversar țâșnește la intercepție și duce faza până la centrare. Aici îi găsesc o parte de vină lui Mogoș, că a încercat să blocheze din extensie în loc de alunecare, având în vedere că poziția nu ridica risc de penalty. Că apoi mingea a fost reluată în plasă a ținut de dinamica fazei. Dar de ce a trebuit Tătărușanu să-și demonstreze abilitățile de a pasa aerian la punct fix? OK, le punea mingea pe piept unor coechipieri aflați în marcaj, ce putea urma bun după asta?!
În ceea ce privește alcătuirea echipei, reproșurile nu-și au sensul decât la nivel teoretic, deznodământul ar fi fost același cu oricine, atât timp cât Contra îi așează în teren. Degeaba începi cu Mitriță dacă îl pui mijlocaș în 4-4-2, adică inevitabil unul cu obligații defensive clasice. Astfel că l-am văzut agitându-se la recuperare în fața careului sau protejând mingea pe linia de aut de poartă, în loc să fie proaspăt în față, ca al doilea atacant, adică postul lui preferat. Apoi, o regulă e bine să fie aplicată unitar, altfel mai bine o anulezi și îți asumi răspunderea pentru selecționarea și introducerea unora care nu joacă la club. Dacă s-a putut cu Băluță, atunci de ce n-ar fi mers și cu Chipciu, cel care își atinsese nivelul maxim la națională înainte de a fi tras pe linie moartă de Anderlecht? Mai multe, după meciul cu Spania.