„Ne-ar lua limba înapoi!”

15 ianuarie este Ziua Culturii Române și ziua nașterii lui Mihai Eminescu. Ce emisiuni anunță programele TV? Pe TVR 1, un serial rusesc. La PRO TV, un film american de aventuri, urmat de un altul de aceeași factură, cu împușcături în junglă (Jean-Claude Van Damme & comp.). La Antena 1, un show culinar intitulat „Chefi la cuțite” și „Xtra Night Show” cu Dan Capatos. Pro TV 2 ne oferă un film turcesc. Rezumatul filmului de la TVR 2: „Wrestler-ul Walter participă la procesul bărbatului acuzat de moartea surorii sale. El o cunoaște pe Linda, al cărui soț a fost și el ucis”. Național TV ne invită să urmărim un serial indian… și tot așa înainte. Nici o emisiune… barem de sămânță dedicată lui Eminescu, nici un film românesc de Ziua Culturii Române! (Noroc de lungmetrajul nostru „Un bulgăre de humă”, programat de TVR și de TVR Internațional, însă cu două zile înainte, la 13 ianuarie – cum ar veni, într-un fel de matineu…)
*
Amintire: de ziua nașterii lui Nichita Stănescu, eram cu toții, la Iași, la „Junimea”, cu prilejul lansării romanului lui Nicolae Breban „Bunavestire”, și ne bucuram răsfoind câteva noi apariții în colecția „Eminesciana”. Cum eram, toți, într-o stare ușor euforică, cineva a trântit o întrebare naiv-comică: „Oare ce ar spune Eminescu dacă ne-ar vedea acum?” Răspunsul mustrător al lui Nichita a fost năucitor: „Ne-ar lua limba înapoi!”
*
„Dacă Eminescu ar fi murit la Tbilisi, ați fi fost îndreptățiți să propuneți ridicarea unui monument al Luceafărului poeziei în capitala Georgiei. Pe Gabașvili, ca poet liric clasic, noi, georgienii, îl prețuim tot așa precum voi, românii, îl prețuiți pe Eminescu. A murit la Iași, în 1791, și piatra de mormânt i s-a păstrat intactă. Hai să încercăm să-i ridicăm o statuie.” Așa ne vorbea în 1974, când proiectam apariția cărții lui „Besiki” la „Junimea”, profesoara Fani Gingihașvili, fondatoarea cursului de limbă și civilizație română la Tbilisi (1962). Și iată că, în sfârșit, statuia lui Besiki, dăltuită de sculptorul gruzin Maisuradze, a urcat pe soclu! Va fi dezvelită oficial la 24 ianuarie, prilej cu care este anunțată participarea onorantă a unor personalități cu nume rezonante în viața culturală și politică a României și Georgiei. Va fi reeditată și „Oștile tristeții”, cartea de poezie a lui Besiki publicată la Iași în urmă cu mai bine de trei decenii.
*
Sora lui Eminescu, Aglae, născută în 1852, a locuit câțiva ani la Suceava. Primul ei soț, Ion Drogli, fusese numit prin Decret kesaro-crăiesc inspector districtual peste Suceava și Câmpulung. Orașul Suceava începea să aibă o animată viață muzicală și teatrală, despre care au scris în amănunțime Victor Morariu, Rudolf Gassauer, Liviu Rusu. Printre animatori s-a numărat și Aglae, atestarea înzestrării artistice a sorei lui Eminescu avea s-o certifice și Titu Maiorescu, care nota în Jurnalul său (după ce văzuse spectacolul „Florin și Florica”): „Excelentă și în unele pasagii de o ștrengărească drăgălășie, sora poetului, Doamna Drogli”. La una din aceste reprezentații, Eminescu și-a adus contribuția în calitate de sufleor. După moartea soțului, mutată la Cernăuți, Aglae, care nu mai avea de mult „ștrengăreasca drăgălășie”, se căsătorește cu un „von” urât și dizgrațios, dar… von. Aglae a fost răpusă la 48 de ani de „morbus Basedovi”, cum scrie în „Librex mortuorum” de la Cernăuți. După o înmormântare grăbită, osemintele i-au fost mutate în cavoul aristocraticului ei soț. De unde autoritățile de la Cernăuți au găsit de cuviință să le scoată, cavoul fiind revândut unui potentat local…
*
La trecuta celebrare a Sfintei Parascheva am întâlnit în preajma Mitropoliei un grup de săteni, în frunte cu blagocinul, veniți din Boian („Din Boian la Vatra Dornei…”). O bătrânică rămânea mereu în urma cârdului, săltând greoi cu cele două cârje sprijinite în subțiori. O-ntreb: „Nu ți-a fost greu, maică, să pornești la drum lung în cârje?” Tace, mă cântărește și-mi răspunde doar pe jumătate: „M-am gândit să nu mor până când…” Insist: „până când ce?” „Ei, asta a fost tot.” O fi vrut să spună „până când nu mi-oi vedea țara.” Dar n-a spus-o. Or fi rămas spaimele vechi, s-or fi încuibat altele noi…
*
După cum, poate, cititorii au observat, rubrica noastră apare, începând cu această săptămână, lunea, miercurea și vinerea.