Ne-am rânduit și noi între națiile civilizate ale lumii

N-am făcut nicicând un secret din invidia ce mă-ncerca, de fiecare dată când aflam de producțiile porno turnate în studiourile americane de la Casa Albă.
– Tot americanii, băga-i-aș în smoală! oftam, cu tot năduful de care sunt capabil, făcându-mi furca pieptului să vibreze ca un contrabas. Noi, românii, de la nea Vodă Ștefan cel Mare încoace, tot recesiune și recesiune. Ceaușescu a stat o viață sub botina pingeluită a nevesti-sii. Iliescu și-a tradus-o pe Nina doar cu Moscova, și, puțin-puțin, cu Pactul de la Varșovia. Până și Mitterand, fratele nostru drept întru latinitate, a mai vânat și el pe domeniile vaste ale extraconjugalului. Numai noi, românii, am rămas neam de traistă, neam de căruță. ’Tu-i America ei de viață!
***
Inuman mai sufeream, foarte inuman și, de-aceea, cu aplauze dezlănțuite și urale am primit, la vremea ei, acea nesperată rază Roentgen, care mi-a mai iradiat din durerea-mi de moarte: prezidentul Emil Bărbuță a avut și el o gagică, în timpul mandatului său.
Zvonul, gros ca o vână de bou, arată clar că cel care-a preludiat poporul cu povestea celor 15.000 de specialiști ai Convenției Democrate, a găsit resurse de a îmbârliga, în afara orelor de program, și o duduie coaptă, pentru consum strict personal.
Bravo, Emile, bravo, măi băiatule! Poate ai noroc și mai prinzi un măndățel!
Pe duduie o chema Roșca, dacă vă mai amintiți, și sigur vă mai amintiți. Bineînțeles că Miluță neagă, dar punem asta pe seama discreției sale de gentleman.
***
Linia lui Miluță avea să fie continuată apoi de un alt „escu” mare și tare-n libido: Băse. Și-acesta s-a-nconjurat de atâtea reprezentante de-ale muieretului, că, dac-ar fi să le tundem părul pubian și să-l utilizăm în industria confecțiilor, ne-ar ajunge pentru foarte multe pături mițoase. Elena, Mioara, Anca…
***
Din nefericire, deși am mai eliminat din ea, din frustrare tot a rămas suficient, pentru că n-am aflat amănunte despre cuculeții prezidenților noștri. M-aș fi așteptat ca – așa cum batoza de Monica Lewinsky a descris vulturul pe care saxofonistul Bill îl are tatuat pe jucărică – la fel și miss Roșca ori missurile și madamele Roșca, Mantale, Boagiu ori Udrea să zugrăvească – în cuvinte simple, pe înțelesul popular – intimitatea prezidenților noștri.
Are Emil tatuat ceva acolo, vreun motto extras din gândirea amplă a Zoei Petre, poate? Ori vreun panseu inubliabil, semnat de Stelian Tănase? Imposibil să n-aibă.
Dar Traian, el are – dacă nu un vultur cu aripi uriașe, ca Bill Clinton – măcar o vrăbiuță sperioasă?
Sau, poate – ca fost marinel de cursă lungă – și-a încrustat acolo o ancoră, semnificând și faptul că se ancorează cu orele în partenerele sale de sex, până vine echipa de descarcerare, să-l scoată și să-l ducă la Cotroceni, unde are treabă, cel puțin teoretic.
***
Nu știu dacă istoria va izbuti să umple și aceste goluri din carosabilul culturii noastre. Să sperăm că da. Oricum am lua-o însă, tot e bine că ne-am rânduit și noi între națiile civilizate. La fel ca americanii exemplari, cu-ai lor frați Kennedy deschizători de pârtie – începem să ne croim și noi o tradiție a desfrânării prezidențiale. Căci energiile tumultuoase pe care Casa Albă le ascunde între pereți au radiat se pare până la Palatul Cotroceni.