NE-AM FĂCUT-O CU MÂNA NOASTRĂ!

Am început să intru la idei: oare chiar e adevărat că Google știe despre mine ceea ce nici eu nu știu? Ia să verific (google.com/maps/timeline). Iau o zi la întâmplare: 14 martie. Sunt informat că am plecat de acasă la ora 9,41, am parcurs cu tramvaiul, în 19 minute, cei 2,8 km. până la Patiseria „Select”. După care am mers 500 metri pe jos (11,29-12,12), am poposit 9 minute la magazinul „Profi” și m-am întors acasă cu autobuzul (0,9 km. în 3 minute). Scot mașina din garaj și parchez după 9 minute la Policlinica „Acord”, str. Gavriil Musicescu nr. 12, cod poștal 700259. Merg pe jos 24 de minute (n-am găsit locșor de parcare mai apropiat în jurul Pieței Unirii), spre a ajunge la „Platinum Optic”. Cabinetul oftalmologic s-a mutat nu de mult la această adresă; eu, client vechi, abia am aflat, Google îi știe până și noul cod poștal (700098). Rezolv ce aveam de rezolvat între orele 16,51-17,48 și, la 18,09 sunt acasă, str. Tafrali nr. 4, cod poștal 700495. O singură scăpare a „motorului de căutare” cu 78,5% cotă de piață: când am traversat trecerea subterană de sub Piața Unirii, am intrat 1,6 minute la WC-ul public. Ceea ce Google n-a consemnat – ori din pudoare, ori fiindcă stabilimentul n-are cod poștal. Care va să zică, de ceva vreme nouă, tuturor, orice mișcare ne este strict urmărită și înregistrată: adio vizită pe șest la Firica, motivând acasă că ai avut lungă ședință la „Desfaceri”, consoarta n-are decât să deschidă computerul pentru a afla câte minute de amor ilicit ai consumat, să facă comparații cu performanțele de la domiciliul conjugal și să intre în posesia, pentru represalii, adresei exacte și a codului poștal al Firicăi. Trist: nu mai ai nici cum anunța familia că pleci pentru contractări la Oradea și, de fapt, s-o dai cotită către mândra din Rădăuți. Părinții vor putea dibui imediat itinerariile odraslelor ce chiulesc de la ore, de unde și eventualitatea utilizării mai reținute a telefoanelor (s-o văd și p-asta!) și abandonării mobilului (nu-i suficient să-l închizi!) în perioadele mai zburdalnice. Iar polițiștii veacului XXI, înarmați cu analiza ADN și cu totala supraveghere Google, vor încătușa criminalul înainte ca victima să-și dea ultima suflare. De radar rutier, practic, n-o să mai fie nevoie: dacă se pun în relație kilometrii parcurși cu timpul de mers, e-o joacă să se afle viteza exactă în locul cutare, momentul cutare. Google ne liniștește, aceste informații le știm doar noi. Cum adică „doar noi”, când ni le servesc cu lingurița alții, a-toate-știutorii… ei? Cu mandat, le află oricine, iar mandate, la noi, s-au dat gârlă… Și mai angoasantă este performanța Google de stocare a istoricul căutărilor noastre din epoca de piatră și până la zi. Ai accesat vreodată, cine știe cum, poza vreuneidame insuficient înveșmântată, poți deveni suspect de obsesii sexuale. Eu unul, pentru a scrie romanul „Pompe funebre”, am navigat, acum nu mai știu câți ani, pe situri cu morgi și cimitire. N-oi fi necrofil? Când poate stârni atâta agitație o banală poză dintr-o cramă, e de presupus că printr-o scotocire autorizată în memoria calculatoarelor noastre, la DNA Ploiești ar putea înflori săptămânal un car de dosare! Istoricul stocat pe Google îți configurează, și fizic, și psihic, personalitatea: ești caucazian, galben, negru, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, anorexic sau hiperponderal, creștin, evreu, musulman, progresist sau conservator, dacă ai tendințe suicidale, care ți-s simpatiile politice, ce aplicații și extensii utilizezi, ce hobby-uri ai, ce venituri, ce obsesii, ce dorințe (dați clic pe google.com/settings/ads/) Ei, și ce? – veți spune, n-am nimic de ascuns! Că aceste informații interesează pe alții și au valoare o demonstrează „advertiserii”, care le cumpără de la Google, spre a fi utilizate în continuare, de regulă, în scopuri publicitare („dacă accesați un sit de călătorie, este posibil ca, în aceeași seară, să vedeți anunțuri pentru zborul către Paris…”), dar, tot mai ades, și pentru manipulări politice. Însă, ne asigură Google, „informațiile Dvs. cu caracter personal rămân protejate și private”. Protejate și private ar fi fost de rămâneau doar în posesia mea, fiindcă ale mele sunt! Eu unul consider că aș avea și dreptul să uit, motiv pentru care obișnuiesc să șterg din memoria computerului ceea ce consider că merită șters. Degeaba, Google păstrează totul, fiecare imagine pe care ați căutat-o, fiecare știre sau articol deschise cândva, orice draft de proiect, fiecare căutare pe Google, toate videoclipurile pe You Tube, fiecare e-mail trimis ori primit (inclusiv cele șterse), jocurile pe care le jucați, posturile de radio ascultate ș.a.m.d. Cotidianul „The Guardian” exclamă: „N-am lăsat niciodată guvernul să pună microfoane ori camere de luat vederi în casele noastre, ori dispozitive de urmărire a locației. Ne-am făcut-o singuri, pentru că – la dracu′ cu asta! – voiam să vedem videoclipuri cu câini simpatici.”