Luna trecută, a decedat Anton Andronic, veteran de război, fiu al minunatului sat de sub Obcina Mare – Cacica. Născut la 05.09.1924, a absolvit în condițiile dificile de după război Institutul de Științe Economice din Brașov. Cariera sa a debutat la Ministerul Finanțelor, din 1957 fiind transferat la Secretariatul General al Consiliului Miniștrilor, ca șef de secție. Din 1965 devine Secretarul general al Ministerului Muncii, și în foarte scurt timp ministru adjunct, funcție deținută până în anul 1982. Foarte probabil, a rezistat datorită calităților sale profesionale și onestității pe funcție cel mai mult față de toți foștii adjuncți de ministere. Nu a avut nici – un fel de funcții pe linie de partid. În 1982, având curajul susținerii în două situații a unor puncte divergente față de cele ale soților dictatori, a devenit indezirabil, ceea ce l-a determinat să demisioneze, plecând ca șef de secție la Curtea de Control Financiar, condusă atunci de octogenarul Gogu Rădulescu. În urma unui conflict deschis, principial, cu președintele amintit al acestei instituții, i-au apărut iremediabil probleme cardiace severe. În scurt timp s-a pensionat, din 1991, alături de soție, devenind sucevean. Superioară
Perioada de la Ministerul Muncii a fost fără îndoială cea mai rodnică, inițiind numeroase proiecte de legi în domeniul protecției sociale, construirea de numeroase cămine pentru bătrâni, orfani și persoane cu handicap. De asemenea și-a adus o contribuție importantă în organizarea învățământului acestora din urmă. Inclusiv fosta școală specială din Burdujeni, actualmente Centrul școlar Suceava a fost creată datorită inițiativei sale.
A fost președintele Consiliului Central al Asigurărilor Centrale, al Comisiei Centrale pentru Ocrotirea Minorilor și al Comisiei Centrale de Pensii. Membru în Consiliul Sanitar Superior, ș. a. Membru fondator al Societății de Științe Economice din România. Conferențiar suplinitor la Academia la mai multe conferințe internaționale, inclusiv la cea mondială a muncii (Geneva, 1976). de Științe Economice – București (catedra finanțe). A organizat în premieră pentru România Olimpiada persoanelor cu anumite tipuri de handicap (București, 1976), cât și numeroase alte manifestări sportive de rang național pentru aceleași tipuri de persoane. A organizat desfășurarea tuturor activităților legate de decesului miilor de bucureșteni în urma cutremurului catastrofal din anul 1977. Participant la o serie de congrese internaționale de profil. Membru al Institutului Internațional de Finanțe Publice (Lyon/Paris/Saarbrücken). A condus delegația României
A colaborat cu numeroase reviste și cotidiene cu articole de specialitate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
După E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, Suceava, 2004, p. 41, și informații inedite dr. Mugur Andronic.