Forța Democrată

Năzdrăvăniile lui Nastratin Pogea



Criza cea vrăjmașă impune guvernanților asumarea unor măsuri nepopulare. Măsuri riscant de asumat, după promisiunile megalomanice proferate în campania electorală de anul trecut și, mai ales, în perspectiva apropiatelor alegeri europarlamentare și prezidențiale. Până mai ieri, guvernanții se mulțumiseră cu formularea ritoasă a unor posibile acțiuni anticriză. Săptămână trecută a adus, prin Ordonanța de Urgență cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, primele măsuri concrete. Rectificarea bugetară, consistent în minus, făcută, acum, la nici două luni de la adoptarea bugetului, dovedește că bugetul fusese construit pe baze nerealiste. „Măsurile financiar-fiscale” din ordonanță introduc, pe ușa din dos, taxe și impozite noi, aplicate microîntreprinderilor, firmelor de turism, firmelor imobiliare, și fac nedeductibile o serie întreagă de cheltuieli privind autoturismele aparținând firmelor, inclusiv combustibilii. Asupra eficienței și necesității acestor măsuri, planează o serie întreagă de semne de întrebare, reacțiile mediului de afaceri fiind negative.
Interesant este faptul că, deși ordonanța a fost asumată de guvernul pedelisto-pesedist, măsurile mult blamate sunt puse exclusiv în cârca nefericitului ministru al Finanțelor. Ce-i drept, domnul Pogea s-a cam dat de ceasul morții să le argumenteze, formulând tot felul de năzdrăvănii, de unde și titlul de mai sus, amintind de anecdoticul personaj al lui Anton Pann. Cu totul neașteptat, colegii de guvernare, însuși Mircea Geoană, a cerut public, găsirea unei alte soluții pentru creșterea încasărilor bugetare, astfel încât sa nu fie afectate “firmele foarte vulnerabile”, iar ministrul IMM-urilor, comerțului și mediului de afaceri, Constantin Niță, a susținut că va cere guvernului să nu aplice această măsura în 2009.
În „buna tradiție” românească, guvernanții, cu bună știință, încalcă prevederile Codului Fiscal care prevăd explicit că orice modificare a acestuia devine efectivă după șase luni. Ministrul Pogea motivează cum că „este vorba de o situație excepțională și toata lumea trebuie să înțeleagă că avem nevoie disperată de venituri”. Pe de altă parte, in­terdicția de deducere a TVA la achi­ziția de autoturisme necesită consultarea Comitetului de TVA la nivelul Comisiei Europene, iar interdicția de deducere a TVA la leasing și reparații necesită obținerea unei derogări de la Consiliul Uniunii Europene, ambele demersuri imposibil de îndeplinit până la data de 1 mai, data intrării în vigoare a ordonanței.
Rezultă, în opinia mea, o concluzie clară: „măsurile financiar-fiscale” nu au nici o legătură cu programul anticriză, sunt luate în pripă, sub presiunea de a îndeplini condiționările impuse de aprobarea memorandumului cu FMI. De altfel, guvernanții au recunoscut că rectificarea bugetară satisface condiția privind restrângerea deficitului bugetar cu 1,1% din PIB, prin reducerea cheltuielilor (care, între noi fie zis, va arde la buzunare bugetarii, bașca va diminua investițiile în infrastructură) și prin creșterea veniturilor.
Pentru creșterea veniturilor a fost introdus impozitului forfetar, fiind preferat majorării TVA sau cotei unice. Viziunea domnului Pogea privind principiul forfetarului este de a aduna „picătură” cu „picătură” bani, până se face un „lac” de bani în seiful statului. Un lac estimat la vreo 355 de milioane de lei. Practic, domnul Pogea recunoaște că fiscul, subordonat domniei sale, nu este în stare să depisteze evazioniștii și preferă să impoziteze de-a valma toate firmele, cu riscul de a penaliza unele în mod nedrept, de exemplu pe cele aflate în plin proces investițional.
„Dacă nu poți plăti nici măcar 500 de euro la stat, anual, atunci închide” este bomboana de pe coliva financiar-fiscală oferită de domnul Pogea. Greșit. Prin închiderea acestor mici întreprinderi care nu au profit, statul pierde bani, pentru că acestea nu vor mai plăti impozite pe salarii, TVA și alte multe taxe și impozite. Mai mult, statul va trebui să suporte costurile sociale pentru noii șomeri. O fi fost și pentru IMM-uri săptămâna patimilor, dar parcă săritul peste cal practicat de ministrul de finanțe este prea mult.



Recomandări

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei
Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei