Alexandru Nazare, propus de PDL la conducerea Ministerului Transporturilor, este un vechi colaborator al Ancăi Boagiu, are 31 de ani și se declară pe pagina personală de Internet drept o persoană dinamică, dar cu teamă de avion.
El relatează, pe site-ul său, că într-o excursie a fost aruncat de la un balcon al unui hotel de colegii de școală, iar pe un zbor Atena-Budapesta aeronava în care se afla a căzut în gol mai multe secunde din cauza unor turbulențe.
Născut pe 25 iunie 1980, la Onești, a făcut studiile liceale la Colegiul Național „Alexandru-Ioan Cuza” din Focșani, este licențiat în Științe Politice, la SNSPA București, urmând și cursuri masterale de Teorie Politică, Analize Media, Neoconservatorism și Relații Internaționale, în cadrul European College of Liberal Arts din Berlin.
„Mă atrage dinamismul vieții, dinamism pe care îmi place să îl caut în tot ceea ce mă înconjoară, înclusiv în aparent plictisitoarele ore de fizică atomică, de pe vremea adolescenței, când am urmat Colegiul Național Alexandru-Ioan Cuza din Focșani. Politica este pentru mine o pasiune care creează dependență, iar conectarea la realitatea înconjurătoare constituie o necessitate”, scrie Nazare.
Din 2005 până în 2007 a fost consilier personal al Ancăi Boagiu, în perioada în care aceasta a condus Ministerul Integrării Europene. Din septembrie 2007 până în februarie 2008 a lucrat la Parlamentul European, pe postul de consilier pe lângă delegația Partidului Democrat Liberal.
Din decembrie 2008 până în iulie 2009 a fost europarlamentar al PDL, cel mai tânăr membru al delegației democrat-liberale. Din august 2009 a fost consilier la cabinetul de europarlamentar al lui Theodor Stolojan, iar din octombrie 2009 până în aprilie 2010 a lucrat ca subsecretar de stat la fostul Departament al Afacerilor Europene (DAE).
În aprilie 2010 se mută în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice, unde a coordonat Autoritatea de Certificare și Plată a fondurilor europene. Din noiembrie 2010, după venirea Ancăi Boagiu ca ministru al Transporturilor și Infrastructurii, este transferat în acest minister ca secretar de stat.
Conform declarației de avere din iunie 2011, Nazare nu deține bunuri imobile, autoturisme, bijuterii sau obiecte de artă valoroase ori bunuri mobile. Are în schimb un cont ING deschis în 2007 cu 7.062 de euro și un depozit din 2010 de 35.400 euro.
El apare pe lista sponsorilor PDL la campaniile electorale din 2009, cu o donație de 36.950 lei.
În februarie 2008 a fost ales în cadrul organizației de tineret a PDL ca președinte al comisiei de disciplină, etică și litigii, iar în iunie 2011 este ales prim-vicepreședinte al OTPDL.