Naveta spațială Endeavour va reveni pe Terra cu o zi mai devreme decât era prevăzut din cauza temerilor legate de uraganul Dean, au anunțat, sâmbătă, reprezentanți ai NASA, transmite Reuters.
Endeavour se va desprinde de Stația Spațială Internațională (ISS) în cursul zilei de duminică și are ca obiectiv aterizarea, marți, la Centrul Spațial Kennedy din Florida, a declarat președintele echipei de management a misiunii, Leroy Cain. Inițial, naveta ar fi trebuit să revină pe Pământ în cursul zilei de miercuri.
Uraganul Dean traversează actualmente Marea Caraibelor, este însoțit de rafale de vânt cu viteza de 240 de kilometri pe oră și urmează să intre în Golful Mexic săptămâna viitoare.
Specialiștii în meteorologie susțin că uraganul va lovi nord-estul Mexicului, însă Cain a spus că NASA nu își poate asuma riscul ca uraganul să își schimbe direcția și să determine evacuarea forțată a Centrului Spațial Johnson din Houston, unde se află centrul de control al misiunii.
„Ar fi fost iresponsabil din partea noastră să nu luăm în serios acest uragan. Este vorba de o furtună serioasă, de proporții semnificative”, a spus el. „Încercăm să facem tot posibilul pentru a ne pune la adăpost din calea furtunii și să ne salvăm și oamenii și bunurile”, a adăugat el.
Potrivit lui Cain, aterizarea ar putea fi amânată până cel mai târziu joi în cazul în care starea vremii nu este favorabilă la Centrul Spațial Kennedy, existând însă și posibilitatea ca NASA să analizeze locații alternative pentru aterizare, în California și New Mexico.
Decizia NASA a fost luată după o zi de pregătiri care a inclus ieșiri în spațiu diminuate pentru astronauții Dave Williams și Clay Anderson, care au pregătit ISS pentru adăugarea de viitoare instrumente și module. Astronauții au făcut o pauză în momentul în care au survolat uraganul, aflat la 320 de kilometri distanță sub navetă. Imaginile TV au arătat norii în spirală ai uraganului, perfect vizibili cu ochiul liber.
Cei doi astronauți și-au finalizat activitatea în cinci ore, cu o oră mai repede decât orarul stabilit. Ulterior, echipajul navetei și stației spațiale și-au luat rămas bun și au închis căile de comunicare, pregătindu-se pentru decolarea din cursul zilei de duminică.
Naveta a decolat din Florida pe 8 august și a sosit pe ISS la 10 august, transportând bare metalice pe care astronauții le-au instalat în spațiu în cadrul primei lor ieșiri, care a durat patru ore.
Agenția spațială americană a prevăzut încă cel puțin 12 zboruri până la sfârșitul anului 2010 pentru a termina construirea ISS și a putea retrage din circulație flota actuală de navete spațiale.
NASA a mai prevăzut și o misiune pentru revizia telescopului spațial Hubble, în 2008.
Stația Spațială Internațională este un proiect în valoare de 100 de miliarde de dolari, la care participă 16 țări.


