„Năvala străinilor”



„Năvala străinilor”
„Năvala străinilor”

„Năvala străinilor”
Se vede la prima căutătură că folosul ce resultă din aceasta pentru noi este și acela că oamenii noștri vor pute să înainteze mai lesne și mai iute, dacă s’ar observa cu stricteță că să nu ocupe nici un funcționar un post public, care nu scie limba țării; năvala străinilor din toate părțile ar înceta și poporul nostru ar mai scăpa de suferințele ce le-au indurate până acuma de la străini. Regula aceasta însă să mai calcă din când în când din diferite cause și străinii încă tot se mai strecoară în țară. Prin aceasta funcționarii noștri sunt opriți mai cu seamă de la posturile mai înalte. Abateri au esistat și vor esista. De aceea nu ne mirăm că mai toate posturile principale de pe la oficiile din țară sunt ocupate numai de străini. Ne supărăm însă că oamenii noștri sunt înapoiați și la posturi inferioare, măcar că pentru aceasta se cere ca competentul să scie limba română”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 3, Suceava, 15 Iuniu 1887.
„Șezătoare școlară la Bosanci”
„Cu data de 30 Aprilie a.c. a dat școala de fetițe din Bosanci o șezătoare școlară în folosul societății „Crucea roșă”. Am asistat și eu ca participant la această șezătoare, și deci mă voiu încumeta a scrie câteva și în privința aceasta.
…Am avut mare bucurie sufletească, când am văzut poporenii cu lacrimi în ochi de bucurie uitându-se la copilele lor pe scenă și cât de frumos și atrăgător au știut să joace fiecare rolul ei bine ales. Copilele s’au prezentat foarte bine în costume curat țărănești și am admirat mult scena pe care a făcut-o domnișoara Eugenia Popovici, care e conștie de chemarea ei ca superioară în aceste timpuri grele. Ca om obiectiv sunt dator să amintesc și de domnișoara Domnica Turturean, care a exercitat cu copilele școlii bucățile teatrale și a știut să le conducă la șezătoare atât de precis”.
„Viața Nouă”, Anul IV, nr. 182, 4 Iunie 1916.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie
S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie