Nava Școală „Mircea” participă, în luna mai, la Regata Marilor Veliere din Marea Neagră



Nava Școală „Mircea” participă, în perioada 30 aprilie – 27 mai, la Black Sea Tall Ships Regatta 2014, la care vor lua startul veliere din Bulgaria, Malta, Marea Britanie, Pakistan, Rusia, Spania, Turcia și Ucraina, vasul plecând, marți, din Portul Militar Constanța, informează Mediafax. La SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014 (Regata Marilor Veliere din Marea Neagră) vor participa 18 veliere din Bulgaria, Malta, Marea Britanie, Pakistan, România, Rusia, Spania, Turcia și Ucraina. Din România vor participa nava școală „Mircea”, care sărbătorește, anul acesta, 75 de ani de când se află în serviciul Marinei Române, și velierul „Adornate”. Nava „Mircea” va avea la bord un echipaj format din 134 de ofițeri, maiștri militari și cadeți români, alături de opt cadeți străini. „Adornate” a pleacat la SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014 cu un echipaj de 12 persoane. Startul competiției va fi dat pe 3 mai, în portul bulgăresc Varna. Pe 9 mai, navele vor ajunge în Portul rusesc Novorossyisk, iar în perioada 12 – 14 mai va avea loc croaziera de repoziționare a velierelor, de la Novorossiysk la Soci. Pe 18 mai va începe, cu plecare din Portul Soci, cursa finală a celor 18 veliere, sosirea urmând să aibă loc la Constanța, pe 24 mai. Festivitățile prilejuite de încheierea regattei vor avea loc în perioada 24 – 27 mai, la Constanța.



Recomandări

Aproximativ 2.200 de militari vor participa la cel mai mare exercițiu NATO din Marea Neagră

Fregata „Regele Ferdinand” a plecat de la Constanța pentru a participa la o misiune internațională

Exerciții militare la Marea Neagră. Trei nave militare românești participă la exercițiul multinațional BREEZE 16