Natura și întreg Universul – iubirea fără limite a lui Dumnezeu

Iubirea nu cunoaște limite în spațiu. Ați aruncat o privire, până acum, peste Psalmul 103? Este recitat în fiecare seară la începutul Vecerniei în Biserica Ortodoxă. Citiți-l cu atenție. În psalmul acesta se desfășoară întreg universul, munții și marea, vântul și viforul, fiarele sălbatice și animalele cele mai mici, copacii și stâncile. Este o întreagă cosmologie care ar trebui să ne călăuzească evlavia pe poteci ce duc dincolo de o relație personală cu Dumnezeu. Ceea ce noi trebuie să facem este să ne lăsăm duși de imensul curent de Iubire fără de Limite, de acest imbold, de această sporire a întregii naturi care, după Sfântul Apostol Pavel, așteaptă slobozirea de urmările căderii. Cu toate acestea, să luăm aminte ca urcușul omului către Dumnezeu să nu întunece, în ceea ce ne privește, pogorârea lui Dumnezeu spre om.
Luați o floare în mână, luați o piatră. Meditați asupra lor, nu din punctul de vedere științific, al botanistului sau al geologului, ci din punct de vedere duhovnicesc. Fiecare dintre ele este un rezumat al evoluției lumii spre Hristosul Deplin despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel. Ele nu sunt doar niște semne de iubire ce duc la El. Sunt și semnele Iubirii ce purcede către noi, ce ni se dă nouă, ce se apropie de noi tot mai mult. Contemplați dumnezeiasca frumusețe dintr-un fir de iarbă, dintr-o frunză, dintr-o ramură. Percepeți o ofrandă într-o mireasmă, o culoare. Să facem ca viața noastră duhovnicească să aibă părtășie cu viața universului. Să recunoaștem în toată făptura primăvara dumnezeieștii iubiri care se armonizează cu ea și numai cu ea. Dumnezeu-Iubire a iubit fiecare grăunte de nisip, fiecare piatră, fiecare frunză, fiecare copăcel, fiecare animal!
A ne uni cu toate acestea, a pătrunde în acest mare flux și reflux al iubirii, a-L proslăvi pe Dumnezeu și a-I aduce mulțumire în numele naturii (care nu poate vorbi), toate acestea sunt mila cosmică. În aceasta este răspunsul nostru la Iubirea fără Limite.
Vă place soarele? Vă plac stelele? Galaxiile? Îi dați slavă lui Dumnezeu pentru crearea lor și pentru prezența lor? Pătrundeți, oare, în dumnezeiasca iubire a tot ce există? Nu este ușor. Iubiți șerpii? Chiar dacă suntem mușcați de un șarpe, ar trebui să fim în măsură să îl iubim când ne mușcă, căci nu șarpele trebuie învinuit, el nu face decât să asculte de un imperativ al instinctului său. Șarpele, precum întreaga natură, a fost victima Căderii, însă Dumnezeu-Iubire nu a încetat să-l iubească.
Floarea cea mai frumoasă se va veșteji într-o bună zi. Aceasta ne aduce aminte de problematica descompunerii și a sfârșitului a toate, a răului și a morții, a suferinței și a păcatului. Toate acestea sunt fapte. Un război năprasnic se dă în permanență împotriva Iubirii fără Limite. Revenim la această temă. Însă Iubirea este un vânt puternic, un uragan care ia pe sus ferestrele făcute cioburi; răstoarnă în totalitate ideile noastre preconcepute, sfărâmă vasul de alabastru, astfel ca parfumul din el să se răspândească. Este dincolo de lege, dincolo și deasupra a ceea ce noi numim moralitate și religie. Iubirea este biruitoare a morții însăși. Toate barierele sunt nimicite de Iubirea Nemărginită.
(Arhimandritul Lev Gillet, Doxologia.ro)